Uniqa: Nu majorăm tarifele la RCA

Autor: Angela Placinta 04.07.2010

Uniqa, una dintre primele zece companii de asigurări de pe piaţa locală, a decis să păstreze la acelaşi nivel tarifele la asigurarea obligatorie RCA (răspundere civilă auto) ca urmare a creşterii TVA de la 19% la 24% începând cu 1 iulie. Tarifele asigurătorilor nu conţin TVA, dar daunele plătite de aceştia, în special cele pentru poliţele auto, conţin această taxă, iar majorarea ei se va vedea în cheltuielile asigurătorilor. În aceste condiţii, unele companii au decis să majoreze preţurile, în timp ce altele le menţin constante, pentru a câştiga cotă de piaţă. "Uniqa Asigurări a decis să nu majoreze tarifele RCA în această perioada, ci să le menţină la nivelul existent, pentru a încuraja încheierea asigurărilor, ca singur mijloc de protecţie în cazul producerii unor riscuri", au precizat oficialii companiei.