Adamescu răscumpără acţiunile Astra de la austriecii de la Uniqa

Autor: Angela Placinta 05.07.2010

Omul de afaceri Dan Adamescu, acţionarul majoritar al Astra Asigurări (70% din acţiuni), a ajuns la un acord cu grupul austriac Uniqa pentru a cumpăra înapoi pachetul de 27% din acţiunile asigurătorului pe care l-a vândut austriecilor în urmă cu cinci ani, au declarat pentru ZF surse din piaţă.

În 2005 Uniqa a cumpărat acest pachet la preţul de 10 milioane de euro.

"Există o înţelegere ca până la sfârşitul anului să se facă transferul pachetului de 27%, aproximativ în aceleaşi condiţii de preţ ca în 2005", au precizat sursele citate.

Astra ocupă primul loc în clasamentul companiilor de asigurări după primul trimestru, cu afaceri de 330 mil. lei (78 mil. euro), în creştere cu 66%, datorită vânzărilor mari de poliţe RCA, în condiţiile în care majoritatea asigurătorilor au avut scăderi de două cifre.

Relaţia de cinci ani dintre Adamescu şi austriecii de la Uniqa a fost presărată cu multe dispute: dacă iniţial, în 2005, Uniqa avea în plan să preia pachetul majoritar al Astra, acest lucru s-a întâmplat foarte greu, abia peste doi ani. Mai mult, la un an de la preluarea controlului de către austrieci, tranzacţia a picat, deoarece cele două părţi nu s-au înţeles la preţ.