O nouă lovitură în piaţa de birouri: Petrom eliberează în câteva luni 24.000 mp

Autor: Cristi Moga 06.07.2010

Petrom, cea mai mare firmă din România, este unul dintre primii trei chiriaşi de birouri din Bucureşti. În următoarele luni aproximativ 2.500 de angajaţi din birourile din Bucureşti şi Ploieşti vor fi mutaţi în Petrom City, lăsând încă 24.000 mp de spaţii goale într-un oraş în care un birou din cinci este deja neocupat.



Un etaj în Charles de Gaulle Plaza, cam jumătate din Bucharest Corporate Cen­ter (clădirea Generali din zona Buzeşti), aproa­pe toată clădirea Dorobanţi 239 şi alte spaţii în Avrig sau în Pipera - toate aceste birouri, cu o suprafaţă de circa 24.000 de metri pătraţi, vor fi eliberate de către aproximativ 2.500 de angajaţi ai Petrom, care până în primăvara anului viitor se vor muta în noul sediu al companiei, dezvoltat în zona Străuleşti.

Potrivit datelor existente, Petrom este în prezent unul dintre primii trei chiriaşi din Bucureşti, ocupând circa 1,2% din totalul spaţiilor de birouri moderne din oraş. În aceste condiţii, mutarea companiei în sediul dezvoltat în urma unei investiţii de 130 de milioane de euro va avea un impact major pe o piaţă al cărei grad de disponibilitate se apropie de 20%.

Horaţiu Florescu, preşedintele firmei de consultanţă The Advisers Knight Frank, este optimist şi spune că "în 2011 vor fi puţine livrări, astfel că locaţiile centrale eliberate de Petrom vor fi absorbite rapid, la chirii comparabile".

Perioada în care un spaţiu eliberat este reînchiriat a crescut însă semni­ficativ în ultima perioadă, astfel că imobile cu tradiţie, precum Europe House, au şi acum spaţii disponibile ca urmare a plecării unor chiriaşi.

"În perioada 2005-2008, când se afla că pleacă un chiriaş important dintr-o clădire bună, cu un an înainte se începea promovarea spaţiului, iar cu trei-şase luni înainte de mutare se găsea deja un alt chiriaş. Acum, deşi clădirile ocupate de Petrom sunt centrale şi au caracteristici tehnice bune, procesul de închiriere va fi mult mai greu", apreciază Horia Moldovan, associate director în cadrul firmei de consultanţă imobiliară Colliers International.

Mai uşor sau mai greu de închiriat, cert este că în piaţa spaţiilor de birouri Petrom va mai aduce trei clădiri de mari dimensiuni, în care vor putea lucra chiar mai mult de 2.500 de angajaţi.

"Clădirile construite de Petrom ar putea avea chiar spaţiu excedentar, astfel că la rândul lor ar putea închiria spaţii către firme partenere şi absorbi astfel mai mulţi chiriaşi", atrage atenţia şi Mădălina Cojocaru, head of office department în cadrul firmei DTZ Echinox.

O serie de imobile sunt încă în curs de finalizare şi au spaţii disponibile, precum Nusco Tower şi Euro Tower pe Barbu Văcărescu, Swan Office Park în Pipera sau Platinum Business and Convention Center în Băneasa.

"Faptul că se eliberează foarte mult spaţiu va creşte competiţia inclusiv cu clădirile în curs de finalizare din locaţii similare", mai punctează Moldovan de la Colliers.

Alături de Petrom, printre cei mai mari chiriaşi de birouri din Bucureşti se numără firmele Vodafone, Cosmote, Ericsson, HP sau Oracle, precum şi bănci ca Raiffeisen sau Bancpost.

Rata de absorbţie a spaţiilor de birouri este în continuare la un nivel destul de redus - circa 70.000 de metri pătraţi fiind nivelul închirierilor din primul trimestru, în condiţiile în care suprafaţa disponibilă depăşeşte 300.000 de metri pătraţi.

"Spaţiile vor rămâne goale cel mai probabil în 2011, proprietarii vor aştepta câteva luni, după care vor fi închiriate destul de repede", apreciază Dan Popoviciu, consultant în divizia de birouri a The Advisers Knight Frank.