Directorii se aşteaptă să aibă salarii cu 20% mai mici, iar peste două treimi ar pleca să lucreze în afară

Autor: Adelina Mihai 07.07.2010

Managerii români se aşteaptă la o scădere a salariilor de până la 20% în acest an, în condiţiile în care în ultimul an unu din trei executivi a beneficiat de o creştere salarială nesemnificativă, potrivit unui studiu realizat de firma de recrutare Grafton Recruitment, pe un eşantion de 820 de executivi de pe piaţa locală.



"Pentru acest an, se aşteaptă o scădere a salariilor pentru unele funcţii din sectoare specifice, precum cel imobiliar şi construcţii, logistică, transport sau consultanţă. Anul trecut, salariile din celelalte sectoare au rămas la acelaşi nivel sau au înregistrat o uşoară creştere, cuprinsă între 3,5 şi 5%", susţine Ivana Vacokova, country manager al firmei de recrutare Grafton Recruitment, care are filiale în 19 ţări.

Sondajul, realizat în perioada mai- iunie a acestui an pe un eşantion format din angajaţi din middle şi top management la companii multinaţionale, arată că mai bine de jumătate (60%) din respondenţi sunt mulţumiţi de actuala poziţie pe care o au în compania în care lucrează şi nici nu mai au pretenţii salariale foarte mari ca în trecut şi nu mai vor să-şi schimbe locul de muncă.

În ultimul an, 40% din executvii români chestionaţi nu au beneficiat de o creştere salarială, pe când alţi 27% au avut salarii diminuate.

Dacă în România 33% din manageri au avut parte de majorări salariale în ultimul an, în Polonia 37% din aceştia au câştigat mai bine în acest an, pe când în Slovacia sau Ungaria procentul managerilor care au beneficiat de creşteri salariale nu a depăşit 29%, potrivit rezultatelor studiului Grafton realizat pe un eşantion de peste 6.600 de executivi din şase ţări (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi Lituania).

Situaţia din prezent de pe piaţă i-a determinat pe 71% din executivii chestionaţi să se relocheze în altă ţară dacă ar avea oportunitatea unui job mai bun. Numai 14% din executivi rămân în continuare pe poziţia actuală pentru că nu au altă oportunitate de job.

"Instabilitatea legislaţiei din România şi a cursului valutar, precum şi faptul că salariile din străinătate pe poziţii similare sunt mult mai mari sunt principalii factori motivatori pentru ca executivii să se relocheze, în ciuda faptului că sunt mulţumiţi de actualul loc de muncă", explică Vacokova.

Totuşi, managerii nu mai pun salariul pe primul plan în ceea ce priveşte atractivitatea unui loc de muncă, ci oportunitatea de dezvoltare profesională. De asemenea, responsabilităţile pe care le au pe poziţia respectivă reprezintă un alt motiv pentru care managerii şi-ar schimba jobul.

Grafton Recruitment este filiala locală a unei firme de recrutare irlandeze, prezentă pe piaţa locală din 2006, care a încheiat afaceri de aproximativ 500.000 de milioane de euro în 2008, potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Una din companiile care fac parte din grupul Grafton este Spengler Fox, o firmă de executive search specializată în recrutarea de executivi pentru statele emergente.