BRD a vândut credite „Prima casă“ de 250 mil. € într-un an

Autor: Liviu Chiru 08.07.2010

BRD, a doua mare bancă locală după active, a vândut credite ipotecare prin programul guvernamental "Prima casă" de 250 mil. euro în anul scurs de la debutul acestui program.

În iulie anul trecut, BRD semna cu fast primul contract, cu o tânără familie din Bucureşti, marcând startul programului guvernamental. Pirmele luni de funcţionare a programului au fost însă marcate de disfuncţionalităţi, unii jucători importanţi, precum BCR, aşteptând chiar conturarea unui nou cadru de reglementare, astfel că fluxul de finanţări a devenit consistent abia în toamna trecută.

"Programul «Prima casă» a înviorat o piaţă imobiliară care era în stand-by. Suntem pregătiţi şi în continuare să răspundem rapid cererilor care vizează obţinerea unor astfel de credite", spune Lucian Cojocaru, director executiv al Departamentului Comercial al Reţelei BRD. Banca a avut plafoane de garanţii acordate în cadrul celor două etape ale programului de aproape 400 de milioane de euro.

În etapa din 2009, Guvernul a alocat garanţii de un miliard de euro, însă volumul finanţărilor acordate s-a oprit la circa 700 mil. euro. Pentru 2010 plafonul de garanţii alocat este de 700 mil. euro, iar în primele trei luni de funcţionare a etapei a doua (aprilie, mai, iunie) s-au dat credite de 200 mil. euro.

Având în vedere că prin "Prima casă" s-au acordat credite totale de aproape 900 mil. euro (cumulat în cele două etape, din 2009 şi 2010), rezultă că BRD are o cotă de piaţă de circa 28% pe acest segment. Nivelul este semnificativ peste ceea ce oficialii băncii numesc "cota naturală" - un nivel mediu al cotei urmărit pe segmentele considerate importante şi care se situează în jurul a 20%.

Reprezentanţii BRD afirmă că până în prezent nu au apărut probleme la niciunul din creditele acordate în cadrul programului, iar familia care a semnat primul contract are chiar un comportament de plată "exemplar". BRD vinde credite în cadrul programului cu marje de dobândă de 2,4 şi respectiv 2,65 puncte peste indicatorul de referinţă Euribor (la trei luni), în funcţie de durata de rambursare. Pentru perioadele mai lungi de 20 de ani se aplică marja mai mare, de 2,65 puncte. Marjele sunt stabilite sub pragul impus de Guvern, de 4 puncte procentuale.