AmCham: Aplicarea unui cod de etică în afaceri ar îmbunătăţi imaginea economiei

Autor: Mediafax 08.07.2010

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham) a lansat un cod de guvernanţă corporatistă, respectiv o serie de recomandări şi principii care implementate de companiile de pe piaţa locală ar duce, potrivit AmCham, la îmbunătăţirea imaginii economiei româneşti şi la atragerea de investitori. "Acest cod asigură, printre altele, transparenţă şi responsabilizare în afaceri. De asemenea, aplicarea principiilor din acest cod de către companii va îmbunătăţi imaginea economiei, va încuraja investiţiile străine şi va reduce riscurile crizei", a declarat Anda Todor, managing partner în cadrul casei de avocatură Salans, membră a AmCham. În opinia sa, acest cod care se adresează tuturor companiilor din România este prima iniţiativă de acest gen, în afara Codului de Guvernanţă Corporatistă al Bursei de Valori Bucureşti. Reprezentanţii AmCham subliniază că scopul codului este de a forma un sistem corporatist care să permită protejarea intereselor companiei şi în acelaşi timp ale acţionarilor şi să stabilească bune practici de control şi raportare.