BNR: Problema cu creditele în valută este îndatorarea mare a clienţilor

"Îndatorarea în valută a fost mai puternică, permisă de performanţa financiară mai bună a clienţilor şi de maturitatea mai mare, care a dus însă şi la riscuri prelungite", atenţionează Drăgulin. În cazul populaţiei, valoarea medie a unui credit în valută este de 12 ori mai mare decât valoarea medie a unui credit în lei, în timp ce la companii raportul este de patru la unu. De asemenea, perioada de rambursare este mult mai mare la valută, de aproape 20 de ani, faţă de mai puţin de opt ani în cazul împrumuturilor în lei. În general, leul a fost ales în cazul creditelor de consum de valoare mică, fără garanţii, în timp ce valuta a fost preferată pentru creditele de valoare mare, garantate cu ipoteci.
Diferenţialul consistent de dobândă din anii trecuţi a făcut ca un client persoană fizică să poată obţine un credit de valoare mai mare dacă se împrumuta în euro sau franci elveţieni, decât dacă s-ar fi împrumutat în lei. În condiţiile în care preţurile pe piaţa imobiliară erau în creştere rapidă, iar majoritatea oamenilor erau foarte optimişti în privinţa veniturilor lor viitoare, posibilitatea de a obţine o sumă cât mai mare de la bancă era principalul criteriu de alegere a creditului.
Clienţii cu credite în valută au fost loviţi de deprecierea considerabilă a leului în faţa euro (cursul mediu din 2009, de 4,23 lei, este cu 27% mai mare decât cursul mediu din 2007). În multe cazuri, peste şocul cursului s-a suprapus şi finalizarea perioadei de dobândă promoţională, stabilită la un nivel foarte redus, şi trecerea la o dobândă variabilă, simţitor mai mare.
Cu toate acestea, rata creditelor neperformante (cu întârzieri mai mari de 90 de zile la plata ratelor) este mai mică la valută decât la lei. În cazul populaţiei, la valută ponderea creditelor neperformante trece uşor de 5%, în timp ce la lei depăşeşte 8%. Situaţia este similară în cazul companiilor.
"Riscul de credite asociat portofoliului în valută este în creştere, dar costul creditului şi evoluţia cursului par să nu fie factorii fundamentali în deteriorarea portofoliilor", apreciază Drăgulin.
În funcţie de anul în care au fost acordate, creditele în valută vândute în 2007 şi 2008 au cele mai mari probleme, ponderea neperformantelor trecând de 6%. Totuşi, cursul mediu al euro din 2008, de 3,68 lei pentru un euro, a fost mai ridicat decât în 2005 şi 2006, ani pentru care ponderea neperformantelor este de circa 3% şi respectiv 5%. În schimb, în 2007 şi 2008 băncile au vândut credite populaţiei după propriile norme de eligibilitate, mult mai blânde decât cele impuse de BNR în anii anteriori. Situaţia este similară de altfel şi în cazul creditelor în lei, ponderea cea mai mare a neperformantelor se înregistrează în 2006, 2007 şi 2008, la circa 9%, corespunzător astfel perioadelor cu condiţii relaxate de eligibilitate. Calitatea creditelor vândute de bănci în 2009, când cursul a fost mult mai ridicat, este vizibil mai bună. Băncile au fost însă mult mai stricte în evaluarea clienţilor care s-au împrumutat anul trecut. La valută neperformantele sunt sub 2%, în timp ce la lei trece uşor de acest nivel.