Primul Rolls Royce înmatriculat în ultimul an şi jumătate, model de 340.000 euro

Autor: Alexandru Anghel 12.07.2010

Înmatriculările de automobile exclusiviste şi-au redus puternic volumul în ultima perioadă astfel că la finalul lunii trecute a fost înmatriculat primul Rolls Royce din ultimul an şi jumătate. Potrivit datelor Direcţiei Regim Permise Conducere pi Înmatriculare a Vehiculelor, în 2009 nu a fost înregistrată nicio unitate a mărcii britanice, în timp ce în 2008 au fost aduse în România 12 unităţi.

Modelul, un Rolls Royce Phantom Coupe, cu o motorizare de 6,75 litri care dezvoltă 460 CP are un preţ care începe de la aproximativ 350.000 de euro şi poate ajunge în funcţie de echipări la peste 500.000 de euro.

În primul semestru competitorul Bentley a livrat, potrivit statisticilor DRPCIV, 3 modele pe piaţa locală, de trei ori mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Marca super sport cu cea mai puternica prezenţă şi cele mai multe înmatriculări a fost în continuare Ferrari, care în luna iunie a livrat 3 modele, un Ferrari 458 Italia şi două Ferrari 599. Pe parcursul primei jumătăţi a anului Ferrari a livrat 17 unităţi, în creştere cu mai mult de 100% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.