Când creditul de consum este prea scump, ratele fără dobândă sunt căutate

Autori: Liviu Chiru , Mihaela Popescu 12.07.2010

Modelul cumpărăturilor în rate lunare fără dobândă, permis de unele programe de carduri de credit, poate fi o soluţie pentru susţinerea vânzărilor într-o perioadă în care consumatorii sunt mai atenţi ca oricând la cheltuielile pe care le fac.



"Cardurile de credit cu dobândă zero cu siguranţă că uşurează decizia de cumpărare a clienţilor. Noi avem astfel de parteneriate cu Garanti Bank şi Credit Europe Bank de mai mulţi ani, iar în urmă cu aproximativ şase luni am introdus oferta de 9-10 rate fără dobândă, care a avut un efect pozitiv asupra vânzărilor", spune Adrian Cazu, directorul magazinelor Benvenuti, un retail de încălţăminte cu vânzări anuale de circa opt milioane de euro. Pe această nişă a intrat de anul acesta Raiffeisen Bank, dar şi BRD Finance, o societate de credite de consum.
Deşi dobânzile la credite au coborât considerabil în ultimul an, oamenii de afaceri afirmă că finanţările pentru consum rămân în continuare prea scumpe (dobânda la un credit de consum în lei urcă la 17% pe an) şi descurajează clienţii să mai consume. De altfel, în primele cinci luni ale anului, volumul cifrei de afaceri în comerţul cu amănuntul a scăzut cu aproape 7% faţă de perioada similară din 2009, când deja se înregistrase o contracţie puternică. Alternativa ratelor fără dobândă poate fi o soluţie de minimizare a costurilor pentru clienţi, care să ajute indirect comercianţii.
Şi Praktiker, cel mai mare retailer de bricolaj de pe piaţă, a mizat în criză pe introducerea unui card de credit cu o perioadă de graţie de trei luni pentru a impulsiona vânzările în magazine.
"În 2009 am lansat pentru prima dată cardurile de credit Bonus Card în parteneriat cu Garanti Bank, prin care oferim clienţilor posibilitatea de a-şi plăti cumpărăturile în 12 rate cu o perioadă de graţie de trei luni, iar începând de astăzi reluăm campania până la finele lui septembrie", au declarat reprezentanţii Praktiker, fără a da însă mai multe detalii despre impactul în vânzări al acestui parteneriat.
"Urmează să lansăm în curând servicii financiare noi în reţea, cu alţi parteneri din sistemul bancar", au mai precizat aceştia.
Numărul de rate în care poate fi achitat produsul variază în general în funcţie de valoare. Pentru produsele de valoare mare - spre exemplu electrocasnice - numărul de rate poate urca la 6 până la 12, în timp ce la produsele ieftine sunt oferite două rate lunare.
Prin această facilitate, vânzătorul încasează întreaga sumă la derularea operaţiunii, urmând ca banca să recupereze banii în rate de la client.
Pentru acest serviciu, comerciantul plăteşte băncii un comision. Bancherii afirmă însă că modelul este reciproc avantajos, pentru că astfel comercianţii au parte de un număr mai mare de clienţi care fac mai multe tranzacţii, beneficiind inclusiv de vizibilitate sporită în cadrul campaniilor derulate. Pentru clienţi, avantajul de a plăti produsul în mai multe rate fără dobândă este evident, însă trebuie să aibă grijă să acopere lunar rata integral, altfel trebuie să suporte dobânzi penalizatoare care trec de 30% pe an.
Câteva mii de comercianţi acceptă plata în rate fără dobândă
Credit Europe Bank are în prezent peste 9.500 de comercianţi parteneri, care acceptă plata în rate cu cardul de credit. Reprezentanţii băncii afirmau recent că nu întâmpină dificultăţi în atragerea de noi parteneri, mai ales în condiţiile în care tendinţa clienţilor de a utiliza această facilitate este evidentă. Garanti Bank a semnat parteneriate cu 3.200 de comercianţi, iar până la sfârşitul anului are în plan să ajungă la 5.000 de parteneri. Pe lista partenerilor apar de la magazine de mici dimensiuni sau agenţii de turism până la nume mari precum Orange şi Vodafone sau societăţi de asigurări precum Ardaf sau Astra Asigurări.
Avantajul de a avea acces la cumpărături în rate fără dobândă este contrabalansat de dobânzile mari pentru sumele utilizate în afara acestei facilităţi. Posesorii de carduri de credit de la Raiffeisen, Credit Europe sau Garanti trebuie să plătească dobânzi de aproape 28% pe an pentru sumele utilizate pe card în afara programului de rate şi pe care nu le rambursează în perioada de graţie. Bancherii admit că în multe cazuri clienţii nu reuşesc să ramburseze integral şi ajung astfel să suporte dobânzile mari.
Costurile percepute de cele trei bănci sunt mai mari decât în cazul concurenţilor care nu oferă pe cardurile de credit programe de rate fără dobândă. BCR, ING sau CEC Bank, percep, de exemplu, dobânzi de 16% - 17% pe an.