Impact intră în hora insolvenţei pentru o datorie cât trei apartamente

Autori: Cristi Moga , Vlad Anastasiu 12.07.2010

Compania de dezvoltare imobiliară Impact Developer & Contractor, fondată la începutul anilor '90 de omul de afaceri Dan Ioan Popp, a intrat în insolvenţă la solicitarea firmei de construcţii Romconstruct din Ploieşti, care solicită achitarea unei datorii de 1,3 milioane de lei (308.000 de euro), echivalentul a trei apartamente construite de Impact.
Drept răspuns, reprezentanţii Impact, unul dintre puţinii dezvoltatori care au construit mai mult de 1.000 de locuinţe în România, au organizat o conferinţă de presă pentru a anunţa faptul că vor contesta decizia Tribunalului Bucureşti. Ei spun că firma are disponibilităţile financiare pentru a achita această datorie pe care însă nu o recunoaşte.
"Nu cred că vom ajunge la reorganizare şi, chiar dacă acest lucru se întâmplă, valoarea totală a activelor firmei se ridică la aproximativ 480 de milioane de lei, iar totalul datoriilor este de doar 150 de milioane de lei", a ţinut să precizeze Carmen Săndulescu, director financiar şi acţionar minoritar al Impact.