E oficial! iPhone 4 are probleme cu semnalul. Revista care a stricat imaginea Toyota descalifică acum Apple

Autor: Radu Racu 13.07.2010

Inginerii de la revista Consumer Reports, cea mai titrată publicaţie americană specializată pe testarea noilor produse lansate pe piaţă - de la automobile la telefoane - au luat la bani mărunţi noua generaţie iPhone şi au descoperit că nemulţumirile utilizatorilor legate de pierderea semnalului sunt întemeiate. La începutul anului, revista Consumer Reports a publicat o evaluare negativă la un model Lexus, produs de japonezii de la Toyota, din cauza unor probleme de siguranţă. Efectul imediat a fost scoaterea automobilului de pe piaţă.

Când degetul atinge partea din stânga jos a telefonului, situaţie des întâlnită în special în cazul stângacilor, semnalul telefonului se "degradează semnificativ", până la pierderea conexiunii dacă sunteţi într-o zonă cu acoperire slabă, potrivit publicaţiei.

Consumer Reports a ajuns la această concluzie după ce a testat trei telefoane iPhone 4, cumpărate din locuri diferite. Toate telefonale testate într-un mediu controlat au indicat aceeaşi problemă. Spre comparaţie, au fost testate şi versiuni precedente ale iphone - 3GS- precum şi un model de la rivalii Palm, fără să fie detectate anomalii de semnal.

Rezultatele testelor pun serios la îndoială afirmaţia celor de la Apple, care spun că problema semnalului este de fapt o iluzie optică pe ecranul telefonului cauzată de o eroare de software. Soluţia oferită de ingineri la pierderea semnalului este simplă însă nu foarte estetică: acoperirea părţii din antenă cu bandă adezivă sau alt material izolant.

Consumer Reports este cea mai mare revistă americana de analiză şi testare a produselor de larg consum, cu un buget anual pentru teste de peste 20 de milioane de dolari.