Marius Cristescu: Dispariţia cotei unice ar fi o mare greşeală şi ar duce la noi disponibilzări

Ziarul Financiar 13.07.2010

Dispariţia cotei unice şi trecerea la un sistem de impozitare progresivă ar fi o mare greşeală din punctul de vedere al stimulării activităţii economice şi ar duce la noi disponibilizări, a declarat marţi pentru Mediafax, Marius Cristescu, care deţine alături de fratele său Emil grupul de firme Bega.

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat în ediţia de marţi a Ziarului Financiar că România ar trebui să treacă de la 1 ianuarie 2011, după şase ani de cotă unică, la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor, inclusiv a tutoror pensiilor, concomitent cu scăderea TVA.

"Dispariţia cotei unice ar fi o mare greşeală. Nu e normal ca un om care munceşte mai mult să plătească mai mult din punct de vedere procentual", a spus Marius Cristescu.