Nici cei care şi-au achitat maşinile în iunie nu au scăpat de majorarea TVA
ClienŢii care au achitat integral preţul maşinii noi înainte de
majorarea TVA şi nu le-a fost livrat automobilul înainte de 1 iulie
vor plăti în momentul livrării diferenţa dintre preţul calculat cu
taxa de 19% şi cel cu 24%, diferenţă care pleacă de la 300 de euro
şi poate ajunge şi la câteva mii de euro. În acest caz, factura
iniţială este stornată, iar cea finală este calculată cu taxa
majorată.
"Au existat cazuri în care clienţii s-au grăbit să achite maşinile
înainte de 1 iulie, dar din cauza faptului că acestea nu s-au putut
livra, preţul de pe factura finală se va calcula cu TVA de 24%", a
spus Vlad Rusu, şeful mărcii Skoda din cadrul Porsche România, cel
mai mare jucător de pe piaţa de profil.
În general cei care s-au grăbit să achite maşinile înainte de data
de 1 iulie au fost clienţii care au optat pentru maşini din stoc şi
care le-au achitat cash, nu prin leasing sau credit, potrivit
jucătorilor din piaţă. Aceştia au sperat ca şi în cazul în care
achită integral maşina TVA să fie calculată la valoarea de 19%. Pe
de altă parte, riscul reprezentat de modificările legislative este
suportat oricum de către client, acesta semnând un precontract în
momentul în care achită avansul.
"Fiecare client a semnat un bon de comandă, iar riscul modificării
TVA este prevăzut pe acest bon. Noi ne-am înştiinţat clienţii
dinainte în cazul în care maşina este livrată după 1 iulie. La
livrare se face o refacturare, iar factura precedentă este
stornată", a declarat Adrian Cârstea, directorul dealerului Dacia
Renault Meridian Vest din Capitală. Concesionarul a avut
aproximativ patru maşini pentru care s-au încasat valoarea totală,
cu TVA de 19% înainte de 1 iulie, dar care s-au livrat după această
dată.
Aceeaşi situaţie s-a întâlnit şi în cazul dealerului Ford din
Craiova, care a avut câteva maşini care nu s-au putut livra înainte
de majorarea taxei.
"Chiar dacă clientul a achitat maşina înainte de 1 iulie şi nu i-a
fost livrată, s-a realizat atunci o factură de avans. Factura
finală se realizează numai în momentul livrării. Dacă s-a livrat
după 1 iulie, automat se va calcula TVA de 24% şi implicit clientul
va trebui să plătească diferenţa", a spus Adrian Mărăşescu,
directorul dealerului Ford Plus Auto din Craiova. Mărăşescu a
subliniat că în precontract este precizat faptul că orice
modificare legislativă cade în responsabilitatea clientului - în
acest caz, majorarea TVA de la 1 iulie.
Pe de altă parte, dacă majorarea TVA este compensată de programul
"Rabla" reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor reprezintă o
problemă mult mai gravă pentru dealerii Dacia, în contextul în care
odată ce măsurile de austeritate vor fi implementate, aceştia îşi
vor amâna cel mai probabil achiziţiile de maşini noi. "Aproximativ
20% dintre clienţii noştri sunt bugetari. Şi în general, profilul
bugetarului este apropiat de cel al clientului Dacia. Din acest
motiv, micşorarea salariilor bugetarilor cu 25% va avea efecte mult
mai drastice asupra vânzărilor decât creşterea TVA", a subliniat
Cârstea.
Majorarea taxei pe valoarea adăugată a scumpit de la 1 iulie în
medie cu 300 de euro un model Dacia Logan de 6.000 de euro, cu
aproximativ 500 de euro un automobil din segmentul compact precum
un VW Golf sau un Ford Focus cu un preţ de aproximativ 12-13.000 de
euro şi cu peste 2-3.000 de euro un SUV sau o limuzină de lux în
valoare de peste 50.000 de euro.
Pe fondul creşterii TVA şi al programului "Rabla" vânzările de
maşini au crescut în iunie cu peste 10%, la aproximativ 14.000 de
unităţi, conform estimărilor din piaţa auto locală. În acelaşi
timp, pentru luna iulie se estimează un volum de 9.000 de maşini,
adică o revenire la un declin de peste 20%.