Chirii mai mici cu 8% în Bucureşti

Autor: Mediafax 13.07.2010

Preţurile de închiriere a apartamentelor din Bucureşti s-au redus în medie cu 8% de la începutul anului, cea mai mare scădere, de 15%, fiind înregistrată la locuinţele cu patru camere, potrivit portalul imobiliar anunturiparticulari.ro.
Astfel, în luna iunie, pentru un apartament de două camere chiria solicitată de proprietari era de 350 de euro, cu 5% mai redusă faţă de începutul anului, când aceasta se situa la 370 de euro. Pentru o garsonieră preţul mediu în iunie a fost de 250 de euro, cu 4% mai mic decât în ianuarie.
În cazul apartamentelor cu trei camere, faţă de luna ianuarie se constată o scădere a chiriei cu 10%, de la 540 de euro la 490 de euro în iunie. Şi pentru apartamentele de patru camere tendinţa este aceeaşi, preţul de închiriere al acestora scăzând cu aproximativ 15%, de la 770 de euro în ianuarie la 660 de euro în iunie. "Luna de tranzit dintre cele două jumătăţi ale anului curent a adus un nou minim istoric al preţului de închiriere pentru apartamentele din Capitală. Pe toate segmentele de apartamente s-a înregistrat o scădere a chiriilor medii solicitate de proprietari", se arată într-un comunicat al portalului imobiliar. Faţă de luna precedentă, preţurile au scăzut uşor, exceptând garsonierele, în cazul cărora chiria medie a rămas la acelaşi nivel din luna mai. Pentru apartamentele cu două camere scăderea a fost de 1%, în timp ce pentru trei camere s-a înregistrat o reducere de 7%. Apartamentele de patru camere au înregistrat un preţ mediu al chiriei mai redus cu 17% faţă de luna anterioară.