Oamenii de afaceri acuză complicarea sistemului fiscal şi scumpirea forţei de muncă

Ziarul Financiar 13.07.2010

Impozitarea progresivă a veniturilor este sinonimă pentru mediul de afaceri cu creşterea costurilor cu forţa de muncă, şi aşa ridicate în România. Este greu de crezut că noile trepte de impozit ar putea fi plasate chiar şi sub actuala cotă unică de 16%.



"Din punctul meu de vedere, productivitatea şi eficienţa sunt sinonime cu cota unică. Pentru zona de producţie cota unică a fost excepţională pentru că puteai să-ţi plăteşti oamenii productivi mai bine", a declarat Dan Şucu, acţionarul grupului Mobexpert.
El este unul dintre susţinătorii cotei unice, spunând şi în trecut că ar fi o greşeală renunţarea la aceasta şi că a fost "primul lucru inteligent făcut la nivel guvernamental în ultimii zece ani".
Şi Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană a avut o reacţie dură la anunţul ministrului finanţelor privind proiectul introducerii unui sistem de impozitare progresivă a veniturilor de la 1 ianuarie 2011.
"Actuala discuţie referitoare la renunţarea la cota unică dăunează considerabil României ca amplasament investi ţional şi apasă greu pe dezvoltarea economică. Discuţia este de prisos, pentru că renunţarea la cota unică nu va aduce mai mulţi bani la buget, sistemul de impozitare se va complica, iar administraţia financiară nu este pregătită pentru o astfel de schimbare. Pentru toate firmele, atât pentru cele româneşti, cât şi pentru cele străine, siguranţa sistemului juridic şi mai ales predictibilitatea impozitelor sunt deosebit de importante", susţin membrii Camerei care reuneşte majoritatea companiilor importante cu capital german.
Omul de afaceri Marius Cristescu, care deţine grupul de firme Bega, spune că dispariţia cotei unice ar fi o mare greşeală din punctul de vedere al stimulării activităţii economice şi ar duce la noi disponibilizări. "Nu e normal ca un om care munceşte mai mult să plătească mai mult din punct de vedere procentual."
"Dacă se mai joacă mult cu noi, o să închidem. În ultimii ani, cota unică a fost unul dintre puţinele lucruri stabile pe care le puteam lua în calcul în orice business plan. Cred că la fiecare şase luni se vor juca cu procentele la impozitarea progresivă, iar stabilitatea este extrem de importantă. Eu sunt pentru menţinerea şi chiar reducerea cotei de impozitare, dacă vor să facă ceva pentru economie", a spus şi Daniel Negrescu, brand manager al Murfatlar.
Gabriel Stanciu, directorul general al Alstom Transport România, afirmă că impozitarea progresivă va avea un impact extrem de negativ. "Salariile mari vor fi declarate mai mici prin tot felul de tertipuri, la care românii se pricep, deci nu e o soluţie. Ne întoarcem în urmă, investitorii vor fi descurajaţi să mai vină în România, când, de exemplu, în Bulgaria şi Macedonia impozitul este la 10%. Cine o să mai investească la noi?"
El spune că nici scăderea TVA-ului nu ar relansa economia şi că Guvernul ar tre bui să investească în infrastructură şi să atragă mari investitori străini. "E foarte clar că bugetul are nevoie de venituri. Dar nu ar trebui să alegem între creşterea sau nu a TVA-ului şi între impozitarea pro gre sivă sau nu. Ceea ce trebuie să facă Gu vernul este să atragă companii mari care să investească, să se ocupe de marile pro iecte de infrastructură", a spus Stanciu.

Iritarea lui Emil Boc: Guvernul şi-a pus mandatul pe masă în apărarea cotei unice. Şi acum?


Premierul Emil Boc s-a arătat ieri peste măsură de iritat de consideraţiile ministrului său de finanţe privind renunţarea la cota unică şi i-a transmis voalat un mesaj pe care i-l mai transmisese în urmă cu câteva luni: a vorbit fără mandat şi prin asta face rău guvernării. Ce spune, în esenţă, premierul? Actualul Cabinet şi-a pus mandatul pe masă în apărarea cotei unice atunci când şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului pe măsura reducerii salariilor şi a pensiilor, măsură care să salveze cota unică şi TVA. Dacă nu s-a putut menţine TVA este o altă poveste, dar membrii Guvernului trebuie să transmită opiniei publice mesaje unitare.
Boc a arătat că Sebastian Vladescu nu a avut mandat pentru a dezbate tema cotei unice şi a impozitării progresive, întrucât aceasta nu a fost analizată şi aprobată în Guvern. "Vreau să spun foarte clar şi răspicat pentru toţi miniştrii: vă interzic în mod expres să introduceţi în dezbatere publică teme şi proiecte care nu au fost discutate şi aprobate în Guvern", a spus Boc, cu presa de faţă, dar în lipsa ministrului finanţelor.
Al doilea om în Cabinet, vicepremierul Marko Bela, ar fi înclinat pentru o discuţie privind cota progresivă, dar spune: Nu este momentul!
Unul dintre artizanii cotei unice, prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, a declarat, la rându-i, pentru Mediafax, că în PDL nu s-a discutat despre eventuala renunţare la cota unică de impozitare şi a apreciat că este "total contraproductiv ca oameni din Guvern să iasă cu fel de fel de asemenea idei".
"Luni voi ridica aceste probleme în BPN (conducerea PDL - n.n.) pentru că este total contraproductiv ca oameni din Guvern să emită păreri care nu au fost analizate şi nu au fost puse într-o viziune de sistem", a spus Stolojan.
Opoziţia nu putea rata momentul acuzaţiilor. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, pe al cărui scaun se afla Stolojan în momentul în care, în vara lui 2004, fosta Alianţă PNL-PD croia cota unică, a susţinut că intenţia de a introduce impozitarea progresivă, anunţată de ministrul finanţelor, confirmă ceea ce au spus liberalii de mult timp, şi anume că Guvernul a pierdut orice busolă, orice cârmă, orice direcţie.
PNL susţine cota unică, sistemul de impozitare fiind una dintre marile prăpăstii care se întinde în faţa unei posibile alianţe la guvernare între acest partid şi PSD.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, al cărui partid susţine impozitarea progresivă, a precizat ieri, că prin susţinerea introducerii unui sistem de impozitare progresivă şi, implicit, renunţarea la cota unică Sebastian Vlădescu declară, practic, falimentul guvernării de dreapta. (Iulian Anghel)

Consultanţii: Impozitul progresiv ar fi o mare greşeală


Consultanţii fiscali sugerează Finanţelor să renunţe la ideea impozitării progresive a tuturor veniturilor şi să menţină cota unică, care este printre ultimele şi puţinele avantaje competitive ale României.
"Dacă este vorba de creşterea taxării, Finanţele pot să majoreze cota unică, dar să nu se complice sistemul. După părerea mea impozitarea progresivă nu este o măsură binevenită. S-ar înlocui un sistem simplu cu un sistem complex, ceea ce presupune costuri de administrare mai mari atât pentru contribuabili, cât şi pentru administraţiile financiare. Preferinţa mea şi a altor specialişti ar fi să se păstreze sistemul cu cota unică", a declarat Alex Milcev, partener Tax Advisory Compliance Services Ernst & Young.
La rândul ei Alina Timofti, partener la NNDKP Tax Advisory Services, apreciază că impactul acestei măsuri asupra investiţiilor nu poate fi decât unul negativ, pentru că în mod inevitabil va conduce la scumpirea forţei de muncă, care s-ar suprapune peste recesiune. "Cota unică pe care o avem în prezent a fost salutată încă de la introducerea ei de întregul mediu de afaceri ca un avantaj competitiv important între ţările din zonă, precum şi ca un element menit să scoată la lumină «economia gri». Prin urmare, introducerea unei cote progresive, în opinia mea, nu va fi o măsură apreciată de către mediul de afaceri", a spus Timofti.
Finanţele speră că prin introducerea unui sistem de impozitare diferenţiat s-ar putea scoate la lumină anumite venituri nedeclarate până acum.
Expertul E&Y apreciază că este foarte greu de atins acest obiectiv prin acest sistem din cauza complexităţii. "Creşterea impozitării nu duce la o încasare mai bună sau la o declarare sporită a veniturilor. Nu cred că va fi soldată cu succes."
Emilian Duca, partener Tax Consulting, BDO Tax, afirmă că reintroducerea impozitării progresive afectează în primul rând persoanele fizice care îşi declară veniturile şi aproape deloc pe evazionişti.
"Problema decidenţilor economici este de a determina acel nivel al impozitului care nu descurajează contribuabilii să îşi plătească impozitele. Pe baze empirice, consider că ideea impozitării progresive ar fi o măsură rezonabilă numai dacă cota din treapta maximă nu va depăşi 30-35%, nu ar fi mai mult de trei-patru trepte de impozitare şi impozitarea progresivă ar fi însoţită de reforma politicilor sociale şi, în special, de plafonarea contribuţiilor sociale la nivelul celei de a doua sau a treia trepte de impozitare."
Deoarece reforma politicii sociale pare a fi imposibilă, tema lansată de ministrul finanţelor reflectă lipsa de soluţii pentru a ajunge la deficitul bugetar agreat cu FMI, mai spune Duca. (Claudia Medrega)

Reactii ale cititorilor www.zf.ro

tm89
Cu sistemele de impozite şi taxe pe care le debitaţi, o să falimentaţi şi pe aceia care mai contribuie la buget!!!
Ovidiu
Vlădescu nu ar avea niciun complex să anunţe mâine că TVA trebuie să crească la 50% şi că trebuie să ne donăm 40% din salariul care ne mai rămâne după ce creşte el impozitul cu 80%.
Ion I
Chestia asta trebuia de mult făcută!
altVasile
Întrebarea mea, către d-l Vlădescu şi nu numai, este aceasta: Câţi români, dintre cei care sunt bine pregătiţi şi remuneraţi pe măsură, vor alege să plece din România ca urmare a reducerii substanţiale a veniturilor lor de către cota progresivă?
Cota progresivă este prezentă în majoritatea statelor europene. De altfel a şi fost "descoperită" de către ţările baltice. Atâta tot că există o mare diferenţă între Franţa sau Germania, de exemplu, şi România. Franţa sau Germania nu au probleme cu asigurarea forţei de muncă - zilnic mii de imigranţi le bat la poartă. România însă nu se poate lăuda în acestă privinţă. Dimpotrivă România se confruntă cu exod permanent de populaţie (ceea ce are efecte devastatoare asupra sistemului public de pensii şi sănătate). Şi acum vine întrebarea finală: Îşi poate România permite în acest moment să mai piardă vreo câteva sute de mii dintre cei mai pregătiţi cetăţeni ai săi?
ken
Spre bucuria PSD şi PNL, care se pregăteau de un meci greu cu PDL, se pare că PDL a hotărât să îşi bage singur autogol.... se desfiinţează singuri fără niciun ajutor sau efort din partea adversarilor.... asta e definiţia prostiei! Dar oare noi stăm să o înghiţim?
Justitiarul - 13 iulie 2010, 10:41
În loc să creşteţi dările pentru oamenii care lucrează cinstit, mai bine aţi căuta să impozitaţi munca la negru care este în floare în România.
Ipse
Nişte pitecantropi care schimbă codul fiscal din 6 în 6 luni. Nişte incompetenţi care habar n-au pe ce lume trăiesc şi pentru asta plătim noi, PROSTIMEA!!!
dan
În acest caz eu o să cer să mi se dea salariul la negru.