Constructorul stadionului din Cluj vede o stagnare a afacerilor la 31 mil. euro

Autor: Laurentiu Cotu 14.07.2010

Compania de construcţii ACI Cluj şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de circa 131,6 mil. lei (peste 31 mil. euro), nivel similar cu cel înregistrat în 2009. În primul semestru vânzările companiei clujene au crescut cu circa 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. "Pentru perioada următoare estimăm o creştere a cantităţilor de lucrări pe piaţa construcţiilor, însă nu neapărat o creştere valorică. Ne bazăm pe dezvoltarea interesului investitorilor străini care pot construi în prezent la valori mult mai mici decât în anii anteriori. Totodată, dezvoltarea pieţei construcţiilor este influenţată în sens pozitiv şi de investiţiile finanţate prin fonduri europene", a declarat Dorin Aşchilean, director general al ACI Cluj. În momentul de faţă compania clujeană are în derulare 12 contracte, dintre care cele mai importante sunt Stadionul Municipal "Ion Moina" Cluj-Napoca (foto), sediul Direcţiei Vamale Cluj, Spitalul Militar Cluj, reabilitarea şi modernizarea unui corp al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, lucrări de canalizare în localităţile Viişoara şi Turda, construcţia unui hipermarket în Deva. ACI Cluj s-a desprins din fostul Trust de Construcţii Industriale în anul 1991 şi este deţinută începând din 2003 de Ioan Aşchilean, Horia Ciorcilă (preşedintele Băncii Transilvania), Dorin Goia (principalul acţionar al Teraplast), Gicu Agenor Gânscă (care este acţionar la mai multe firme de construcţii din Transilvania) şi Gică Mereu.