Cum poate fi construit bugetul pentru ca România să funcţioneze în continuare?

De unde poate tăia guvernul 1-2 miliarde de euro la cheltuieli şi de unde poate aduce un plus de venituri de 1-2 miliarde de euro pentru ca deficitul bugetar să coboare spre 5 miliarde de euro, adică 4% din PIB?
Ecuaţia este simplă: pe de o parte sunt cheltuieli de circa 46 de miliarde de euro, pe de altă parte venituri de circa 38 de miliarde de euro. Deficit: 8 miliarde de euro, adică 7% din PIB. Ce va face guvernul ca deficitul să coboare la 5 miliarde de euro, adică de unde pot proveni 3 miliarde de euro?
Mai mult de un sfert din veniturile la bugetul consolidat, adică circa 11 mld. euro, vin din TVA şi accize. Acestea sunt deja majorate, deci nu se mai poate umbla la ele.
Alte 8 miliarde de euro sunt veniturile din contribuţiile sociale pentru pensii. Poate fi majorată contribuţia de asigurări sociale (CAS)? Probabil că businessul ar exploda, în condiţiile în care pentru plata unui salariu net de 1.000 de lei, cheltuielile angajatorului sunt deja acum de 1.800 de lei din cauza CAS-ului foarte ridicat.
O majorare a contribuţiei de sănătate ar încărca de asemenea cheltuiala angajatorilor cu salariile, iar veniturile instituţiilor autofinanţate înseamnă taxe parafiscale care au crescut deja în ultimii ani.
Rămân impozitul pe profit, pe venit sau pe proprietăţi.

1. Impozitul pe profit: 3 mld. euro
La 16% cotă de impozit pe profit, statul a încasat de la companii în 2009 13,2 miliarde de lei (3 mld. euro), ceea ce înseamnă că masa profitului impozabil la nivelul întregii economii este de circa 80 miliarde de lei. La o marjă de profit de 10%, rezultă că cifra de afaceri a companiilor din România este de circa 800 miliarde de lei (200 miliarde de euro), ceea ce corespunde cu datele de la Registrul Comerţului.
În scenariul majorării acestui impozit de la 16% la 20%, cum a propus FMI iniţial, ar însemna o creştere cu un sfert a încasărilor, adică în loc de 13 mld. lei circa 17 mld. lei. Plusul înseamnă circa 800 milioane de euro, presupunând că încasările ar fi la nivelul anului 2009.
Dezavantajul major: pierderea de competitivitate a companiilor, frânarea investiţiilor.

2.Impozitul pe venit: 4,4 mld. euro
La 16% cotă de impozit pe venit, statul a încasat de la persoane fizice, în primul rând salariaţi, circa 18,5 miliarde de lei, adică 4,4 miliarde de euro, în 2009. La o eventuală majorare a cotei unice de la 16% la 20%, cum a propus FMI, încasările în plus ar fi de circa 1,1 miliarde de euro.
În cazul reintroducerii impozitului progresiv nu se poate face un scenariu privind nivelul veniturilor, pentru că nu se cunosc treptele de impozitare. Luând cea mai rea situaţie - 30% impozit pentru salariile brute mai mari de 8.000 de lei şi 20% pentru cele între 4.000 şi 8.000 de lei, probabil că suma strânsă în plus la buget ar fi 600-800 milioane de euro.
În octombrie 2009 existau 40.000 de salarii brute de peste 8.000 de lei şi circa 200.000 de salarii brute de peste 4.000 de lei.
3.Impozitul pe proprietăţi: 800 mil. euro
Doar 3,4 miliarde de lei (800 milioane de euro) au strâns guvernul şi autorităţile locale din impozitul pe proprietăţi în 2009. La 9 milioane de teren arabil, 8 milioane de locuinţe şi 5 milioane de maşini, este destul de puţin. Impozitul mediu la o locuinţă este de circa 30 de euro.
Probabil că este necesară o schimbare a filozofiei fiscale, în sensul majorării taxelor pe stocuri - adică pe proprietăţi - şi micşorării celor pe fluxurile de venit care creează aceste stocuri - adică pe venit şi pe profit.
Problema este că impozitul pe proprietăţi afectează pe toată lumea, inclusiv pe cei scoşi din circuitul economic şi din această cauză guvernul ezită să treacă la impozitarea proprietăţilor.
Dar doar o impozitare mai strictă aduce activele îngheţate în circuitul economic, productiv.

4.Cheltuielile cu personalul: 11 mld. euro
Toată lumea se întreabă de ce guvernul nu reduce drastic cheltuielile de personal. La o privire mai atentă asupra bugetului însă, se observă că nu autorităţile centrale au cele mai mari cheltuieli de personal, de 15,2 miliarde de lei în 2009, ci administraţiile locale: 17,9 miliarde de lei. Însă cea mai mare problemă este la cheltuielile cu personalul ale instituţiilor autofinanţate: 12,9 miliarde de lei în 2009, de trei ori mai mult decât în 2004. Acestea sunt autorităţi de genul Agenţiei pentru Comunicaţii sau Oficiul de Cadastru. Nesupravegheate, aceste instituţii au folosit majorarea veniturilor - aşa-numitele taxe parafiscale - în special pentru majorarea propriilor salarii.
În 2004, "autofinanţatele" aveau venituri de 9,3 miliarde de lei la cheltuieli de personal de 4,5 miliarde de lei, deci doar o jumătate din banii strânşi mergeau pe salarii, pentru ca în 2009 82% din veniturile de 15,7 miliarde de lei să meargă pe salarii, adică 12,9 miliarde de lei.

5.Cheltuielile cu bunuri şi servicii şi de capital - 12 mld. euro
Statul român a cheltuit în 2009 7 miliarde de euro pe bunuri şi servicii, de două ori mai mult decât în 2004, iar dacă la acestea se adaugă 5 miliarde de euro pentru investiţii (21,9 miliarde de lei), rezultă că statul creează business anual de 12 miliarde de euro pentru firmele private.
O eventuală economie la acest capitol de 10% ar aduce 1,2 miliarde euro în plus la buget. Nu este clar cum ar putea fi făcută această economie, în condiţiile în care chiar folosirea sistemului de achiziţii publice e-licitatie nu prevede ca în cazul fiecărei instituţii să existe un cont distinct unde să meargă economiile obţinute prin reducerea preţurilor determinată de competiţia ofertelor.

6.Asistenţa socială: 5 mld. euro
În cinci ani, sumele pentru asistenţă socială (exclusiv pensii şi şomaj) au explodat de la 5,3 miliarde de lei (4,4 miliarde lei de la bugetul de stat şi 0,9 miliarde de lei de la bugetele locale) până la 21,1 miliarde de lei, din care 18 miliarde de lei de la guvern. Problema principală la asistenţă socială este lipsa unor baze de date pentru identificarea exactă a celor care au cu adevărat nevoie de asistenţă.
Între Ministerul Finanţelor şi bugetele locale, care colectează impozitele pe venit şi pe proprietăţi, deci au imaginea exactă a situaţiei financiare a fiecărui contribuabil, şi Ministerul Muncii, care distribuie cea mai mare parte a acestor ajutoare, nu există comunicare, astfel încât sunt multe cazuri în care ajutoarele sunt risipite pentru persoane neîndreptăţite.

Concluzia
Concluzia este că dacă guvernul vrea să nu se atingă de impozitul pe profit şi de cel pe venit, trebuie să reducă drastic cheltuielile de personal în instituţiile autofinanţate, de unde poate economisi 1 miliard de euro, să mărească impozitul pe proprietăţi şi să taie din ajutoarele sociale prin scoaterea la lumină a celor ce beneficiază fără drept de acestea. De asemenea, pentru a majora contribuţiile la sănătate, unde veniturile totale sunt de circa 3 miliarde de euro, o bază de date a tuturor celor care accesează serviciile de sănătate fără să fie înregistraţi ca plătitori de contribuţie confruntată cu bazele de date ale fiscului va putea aduce o majorare substanţială a veniturilor.