La Mediu vor fi reduse 2.439 de posturi, dar doar 30 de la minister

Autor: Mediafax 15.07.2010

Ministrul mediului Laszlo Borbely a anunţat că restructurarea instituţiei pe care o conduce presupune reducerea numărului de posturi cu 2.439, doar 30 dintre ele din aparatul ministerului, restul din instituţiile subordonate. Borbely a explicat că, pe de-o parte, comasarea unor direcţii din Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) în Autoritatea Naţională pentru Inundaţii şi Managementul Apelor (ANIMA), care va cuprinde şi "digurile preluate de la ANIF", va presupune o reducere de personal. Pe lângă aceasta, fiecare şef de autoritate, regie sau direcţie va trebui să prezinte un plan de reducere a posturilor din subordine, pentru ca, în final, numărul total de posturi reduse să fie de 2.439.