British Petroleum: Rezultatele testului asupra puţurilor din Golful Mexic sunt "încurajatoare"

Ziarul Financiar 16.07.2010

Compania BP s-a declarat, vineri, "încurajată" de rezultatele obţinute până în prezent în cadrul unui test crucial asupra puţurilor de petrol din Golful Mexic, prin care urmăreşte să stabilească dacă scurgerile de ţiţei pot fi oprite, a anunţat un reprezentant al grupului britanic, scrie Mediafax.

"Rezultatele sunt încurajatoare", a declarat Kent Wells, vicepreşedintele gigantului petrolier, în legătură cu testul, care a permis British Petroleum (BP) să oprească scurgerile de petrol care au avut loc în ultimele trei luni în Golful Mexic.

British Petroleum a început acest test joi, în vederea evaluării rezistenţei puţurilor care au produs cea mai importantă maree neagră din istoria Statelor Unite, provocată de o explozie, la 20 aprilie, urmată de scufundarea platformei Deepwater Horizon în largul coastelor statului Louisiana (sud). Citiţi mai mult despre scurgerea de petrol din Golful Mexic pe www.mediafax.ro