Patriciu construieşte o clădire de birouri pe cel mai scump teren din Bucureşti, de 7.500 euro/mp, din Piaţa Romană

Autor: Cristi Moga 19.07.2010

Dinu Patriciu, considerat cel mai bogat om de afaceri din România, face o clădire de birouri într-unul din punctele fierbinţi ale Capitalei, în Piaţa Romană, pe un teren care în perioada de boom imobiliar a costat 7.500 euro/metrul pătrat.

Clădirea de birouri pe care Patriciu o construieşte în Piaţa Romană are două etaje subterane, pentru o parcare cu 36 de locuri, şi cinci etaje superioare, suprafaţa închiriabilă de birouri urmând a fi de 2.300 de metri pătraţi. Terenul pe care se află clădirea are o suprafaţă de 600 de metri pătraţi şi a fost cumpărat de către Fabian în 2007 pentru 4,6 milioane de euro, respectiv 7.500 euro/metrul pătrat, poate cel mai scump teren vândut în Bucureşti.

Structura clădirii a fost ridicată, iar din lateral se poate observa un panou albastru inscripţionat DPGS (DinuPatriciu GlobalServices), care anunţă disponibilitatea spaţiilor de birouri.

Reprezentanţii firmei sub care Dinu Patriciu îşi administrează portofoliul imobiliar nu au oferit informaţii până la închiderea ediţiei privind numele chiriaşilor, menţionând doar că procesul de închiriere a fost început recent.

"La parter va fi amenajată o cafenea. Pentru restul spaţiilor s-a interesat multă lume, nu ca pe alte şantiere unde stau cu spaţiile neocupate de luni de zile", spune un muncitor aflat la şantier, care pune pe lista de avantaje şi faptul că în faţa clădirii se află o staţie de autobuz, iar la două minute distanţă este staţia de metrou de la Piaţa Romană.

Investiţia în proiect este de aproximativ opt milioane de euro, cea mai mare parte a banilor fiind asigurată printr-un credit de 6,6 milioane de euro luat de la Bank of Cyprus încă din 2008, potrivit datelor de la Arhiva de Garanţii Mobiliare.

În ciuda poziţionării "în buricul târgului", închirierea clădirii nu va fi un proces facil, în condiţiile în care pe o rază de un kilometru se află cel puţin încă trei clădiri cu mii de metri pătraţi disponibili.

Astfel, în clădirea Europe House de la Piaţa Victoriei mai sunt disponibile spaţii cu o suprafaţă de circa 5.000 de metri pătraţi, pe Căderea Bastiliei în clădirea Crystal Tower, aflată în curs de finalizare, mai este disponibilă mai mult de jumătate din suprafaţa de 16.000 de metri pătraţi, iar în "controversatul" turn Cathedral Plaza nu au fost anunţate până în prezent numele viitorilor chiriaşi.

Una dintre variantele posibile este mutarea sediului firmei DinuPatriciu Global Services în Piaţa Romană, în condiţiile în care firma îşi desfăşoară acum activitatea în Băneasa Business & Technology Park, proiectul deţinut de Gabriel Popoviciu în nordul oraşului.

Patriciu a mai avut o mişcare asemănătoare în acest an, când a închiriat 6.000 de metri pătraţi din clădirea Cubic Center pe care o deţine în Pipera către firma Mic.Ro Retail, operatorul reţelei de mini-marketuri cu acelaşi nume, deţinută tot de către el. Omul de afaceri nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.

Având în portofoliu spaţii de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de peste 70.000 mp, Dinu Patriciu este unul dintre primii cinci proprietari din Bucureşti, alături de fondurile de investiţii Immoeast şi CA Immo/Europolis din Austria sau de omul de afaceri Liviu Tudor, dezvoltatorul proiectelor Novo Park şi West Gate Park.