Afacerile italienilor de la Savini Due s-au majorat cu 30%

Autor: Laurentiu Cotu 20.07.2010

Producătorul de mobilier pentru baie Savini Due din Sebeş, judeţul Alba, a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de 27,3 mil. lei (6,5 mil. euro), în creştere cu 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul noilor contracte obţinute şi a dezvoltării colaborării cu clienţii existenţi. Ţinând cont de rezultatele obţinute în primele şase luni, conducerea Savini Due estimează că va încheia exerciţiul financiar cu vânzări totale de circa 55 mil. lei (peste 13 mil. euro), în creştere cu aproximativ 20% faţă de anul 2009. Anul trecut afacerile companiei au ajuns la circa 46 mil. lei (11 mil. euro). "Ne bazăm în continuare pe dezvoltarea colaborării cu clienţii existenţi, precum BauMax, Ambient, Bricostore, Dedeman sau Obi, dar şi pe noile contracte semnate anul acesta", a declarat Piersante Savini, administratorul companiei Savini Due. Compania produce articole de mobilier pentru baie, dulăpioare suspendate, diferite tipuri de oglinzi, accesorii pentru mobilier şi suporturi pentru chiuvetă. Fabrica de la Sebeş produce în momentul de faţă 10.000 de corpuri de mobilier pe lună, reprezentanţii companiei anunţând că intenţionează să crească capacitatea de producţie anul viitor cu circa 30%. "Dacă în 2009 exportul reprezenta jumătate din cifra noastră de afaceri, ne-am propus pentru acest an să creştem la circa 65% vânzările pe pieţele externe. Am câştigat noi colaborări în Bulgaria, Polonia, Ungaria, Croaţia şi Italia. Din păcate, ne-am concentrat mai mult pe export datorită volatilităţii şi nesiguranţei de care a dat dovadă moneda naţională în prima parte a anului", a afirmat administratorul Savini Due. Acţionarii companiei Savini Due sunt firma italiană Savini şi oamenii de afaceri Savini Alfredo şi Savini Piersante.