Bath Watch

După ce au vizionat - cu braţele alăturate: dar fiecare pentru motive şi pretexte diferite - unul dintre obişnuitele episoade tonice ale serialului american, avîndu-i ca protagonişti pe remarcabilii Pamela Anderson şi David Hasselhoff în tinereţea lor de stele de cinema în devenire, George şi Maria s-au îndreptat spre patul amplasat în micul dormitor care mai cumula, din restricţii spaţiale, şi funcţiile sufrageriei.

"Geo, ştii ce zi e astăzi?", îl întrebă femeia, în timp ce încerca să îl ajungă din urmă pe coridorul îngust.

"Ziua noastră, dragă?", îi răspunse din mers George, fără a-şi întoarce capul.

"Te asigur: nu e una obişnuită"

"Iar eu sînt convins de contrariu. Mai neobişnuit mi se pare că nu îmi zici George… Ca întodeauna", cînd a pus acentul pe ultimul cuvînt, bărbatul a întors automat capul.

"Nu mai fă pe prostul, Geo... E cea de-a douăsprezecea aniversare de la căsătoria noastră… Ai uitat?"

"Cum să uit? Douăsprezece ani de cînd ne ţinem zilele şi nopţile cu salvamarii de la Baywatch".

"Ai uitat că ai fixat chiar tu data nunţii în ziua cînd ai aflat că vor transmite serialul?"

"Da? Şi avem ceva special cu acestă ocazie?"

"Am pregătit o şampanie", Maria îl apucă de locul umflat dintre cracii pantalonilor, "iar aici…", arătă ea la locul de unde trebuiau să se reliefeze sînii ei: "…oare ce avem aici?". Şi fiindcă George nu se arătă dispus, sau poate pregătit, să intre în rol, tot ea continuă complice:

"…două portocale, desigur"

"Bine, dar sînii tăi, Maria… Cum să-ţi spun … mai degrabă ai crede că ai pus două prune în locul lor... Si acelea de import..."

"De aia te uiţi tu la altele … cu ugerele pînă la pămînt..."

"La cé te referi?"

"Ştii tu foarte bine la cíne!"

"Cine, Pamela?"

"Da, la stricata de Pamela Anderson, cine alta…"

"Doamne-dumnezeule, ce pereche de sîni poate poseda o femeie… adevărată."

"Dar tu, blegule ce eşti, ai văzut ce pectorali are David?"

"David şi mai cum?"

"Ştii prea bine că nu pot să-i pronunţ numele ciudat… Dar asta nu îmi schimbă cu nimic atitudinea, George, să ştii…"

De ciudă, bărbatul a ieşit să fumeze o ţigară pe balconul de la etajul nouă. Cînd erau încă în perioada de căutare dificilă a unei chirii pentru familia lor, George a avut de ales între un apartament situat la parter şi unul de la etajul nouă, optînd pentru ultimul: din simplul motiv că spera să ajungă în "al nouălea cer". Atunci Maria şi-a consumat cele mai romantice clipe din viaţa ei conjugală, dar porţia se dovedise a fi săracă în calorii: cerul din lumea reală era aşa de lăsat, încît părea că, din miile de stele pictate pe fundalul boltit, cele mai grele au căzut în oraş.

Acum George, urmînd cu privirea, melancolică în special de la efectele filmului, calea scrumului de la ţigară, brusc o observă pe Maria ieşind din scara blocului. În mîna ei mică şi gingaşă, soţia lui legiuită în faţa altarului de la catedrala din oraş ducea unica lor valiză, albastră şi roasă pe la colţuri, pe care o cumpăraseră cu banii rămaşi de la nunta ce se consumase in urma cu doisprezece ani. George a aruncat ţigara nefumată direct în capul unui locatar care venea grăbit cu un coş înspre scara blocului, şi se îndreptă spre uşa de la ieşire. Pe masă stăteau ca un monument post-mortm fructele simbolice neatinse şi şampania rece nedesfundată. Dar în ochi îi sări un bileţel, cu margini neuniforme. Caractere grăbite şi inegale, dar sugestive pentru mesajul pe care trebuiau să îl acopere: "Adio, Geo. Am plecat la maică-mea. De data acesta definitiv. Te rog nu mă mai căuta. Maria".

Bărbatul se scărpină, îngîndurat, la frunte, pe urmă la ceafă. Apoi repetă aceleaşi mişcări: cu vîrful picioarelor. Cînd pe o pe pulpă, cînd pe alta. Brusc, i se păru că a auzit un zgomot repetat, abia imperceptibil, provocat de un jet de apă. Uitîndu-se nedumerit, George a remarcat că acesta provine de la camera de baie, plasată la marginea coridorului. Iniţial s-a gîndit să o strige pe Maria pe nume. Realizînd că tocmai a văzut-o depărtîndu-se de bloc, a înjurat sub nas. Pentru câteva clipe s-a trezit că rîde încet. Apoi, ruşinat de avalanşa de sentimente consumate şi presentimente necunoscute, dădu vina pe neobişnuinţa sa de a rămîne singur, fără prezenţa palpabilă a Mariei.

Dar zgomotul din baie deveni insuficient de suportabil pentru a mai căuta explicaţii logice. George se apropie tiptil şi puse urechea la uşă. Apoi se duse la bucătărie, de unde reveni mai nehotărît dar cu un cuţit de pîine ascuns la spatele gîrbovit.

Hotărît să pună capăt enigmei, bărbatul apăsă cu putere clanţa. Dar aşa cum uşa s-a dovedit a fi întredeschisă, inerţia avîntului l-a făcut să se oprească numai cînd a simţit o durere acută la picior, provocată de marginea zgrunţuroasă a căzii.

Nici suferinţa înmiiită a destrămării căsniciei cu Maria nu putea să compenseze şocul care l-a imobilizat pe bărbat, preţ de cîteva minute bune: în cada lor familială, mică şi uzată de şirul de chiriaşi care se perindaseră de-a lungul anilor, îşi spăla sînii divini, chiar dacă perfecţionaţi periodic de tehnologia chirurgiei plastice, însăşi actriţa americană Pamela Anderson.

"Ce te uiţi, blegule?", îl luă aspru cinediva, "sînii mei îţi par nişte fructe exotice?"

"Păi… Eu credeam că…", ascunzînd cuţitul la spate, fanul ei înfocat încercă să se scuze, "eu doar vroiam să…"

"…fii pe pace… Cum zici că te cheamă?"

"George… sau Geo... Cum preferaţi, doamnă."

"Normal, Geo, cum altfel… Ascultă Geo, sînt chiar eu, Pamela… Actriţa Pa-me-la Ander-son!!! Şi nu mai sta aşa încremenit. Adă odată şampania ceea…"

George porni automat spre uşa de la ieşire. Dar Pamela nu îl scăpă din priviri: "Unde ai luat-o?"

"Parcă mi-ai zis despre şampanie…"

"… şampania cea rece de pe masă, Geo".

După un gest al mînii dezgolite care indica, fără niciun echivoc de interpretare admis, chiar la cada plină cu spumă, femeia din faţa lui continuă cu persuasiune irezistibilă:

"Şi încă ceva, Geo…"

Bărbatul se apropie instinctiv de cadă. Fără a spune un cuvînt, Pamela Anderson îi făcu semn să-şi aplece partea laterală a capului. Cînd George îşi ridică melcul înroşit al urechii, devenită brusc grea ca de fontă, întregul spaţiul auditiv, boltit şi cu rezonanţă de catedrală, se umpluse de inflexiunile vocii ei lascive ca o simfonie celestă:

"…alătură-mi-te cît apa încă e călduţă!"