MECTS:Anual, 5000 de români merg la studii în străinătate iar 14.000 de străini vin să înveţe la noi

Ziarul Financiar 23.07.2010

Aproape 5.000 de tineri români merg să studieze în universităţi din străinătate în fiecare an, iar 14.000 de absolvenţi străini, din care peste jumătate din Republica Moldova, vin să înveţe în instituţiile din România, a declarat, vineri, pentru Mediafax Ion Ciucă, director în Ministerul Educaţiei.

Directorul Direcţiei strategii de finanţare instituţională din Ministerul Educaţiei, Ion Ciucă, a spus că mulţi din cei aproape 5.000 de studenţi români pleacă la studii în străinătate cu burse date de statul român sau de ţările în care merg, cum ar fi SUA.

Ion Ciucă a precizat că toate universităţile din lume au cel puţin unul sau doi studenţi români la pregătire, iar în România învaţă 14.000 de studenţi străni, mai mult de jumătate fiind cetăţeni moldoveni.