Ce companii au majorat salariile angajaţilor în acest an

Autor: Adelina Mihai 25.07.2010

Între 100.000 şi 200.000 de angajaţi din companiile locale au avut parte de o creştere salarială de cel puţin 6% în acest an, iar estimările pentru cea de-a doua parte a anului şi pentru 2011 sunt tot mai optimiste, spun angajatorii şi specialiştii în resurse umane.



Procter& Gamble, Kraft Foods România, Dacia, Den Braven, Wrigley, Adobe sau Agricover sunt doar câteva din companiile care au acordat şi în acest an creşteri salariale, de la 3% până la 15%. Deşi angajatorii care au acordat creşteri salariale de două cifre au fost mai puţini decât în anii trecuţi şi, de regulă, au oferit majorările în mod diferenţiat, în funcţie de performanţa fiecărui angajat, prognozele pentru cea de-a doua parte a anului şi pentru anul următor sunt mai optimiste.
Angajatorii cred că vor acorda creşteri salariale mai mari în cel de-al doilea semestru al anului decât previzionau în primele trei luni ale anului, pentru că au bugetat sau au acordat deja majorări salariale cu 10% mai mari decât estimau în martie, potrivit unui studiu realizat de firmele cu activităţi în resurse umane Consulteam şi Mercer pe un eşantion de 150 de companii (majoritatea multinaţionale).
"Procentele de creşteri salariale rămân în jurul valorii de 6%, cu diferenţe majore în funcţie de industria la care ne referim, pentru că există sectoare care au îngheţat salariile în acest an sau au bugetat creşteri salariale de 2 sau 3 procente", susţine Oana Datki, country manager al Consulteam, care reprezintă pe piaţa locală Mercer, una dintre companiile care realizează anual studii salariale.
În cadrul Kraft Foods România, cel mai mare jucător de pe piaţa ciocolatei şi a cafelei, cu afaceri de aproape 139 mil. euro anul trecut, au fost acordate creşteri salariale, bazate mai ales pe rezultatele evaluării performanţei angajaţilor. "Majorările salariale se stabilesc individual, în funcţie de performanţele angajatului şi sunt corelate cu performanţele companiei. Creşterile salariale pentru anul acesta s-au aplicat în luna aprilie şi nu avem planificate creşteri pentru a doua parte a acestui an", susţine Doina Cavache, corporate affairs manager în cadrul Kraft Foods România, care are în prezent 280 de angajaţi.
Şi în cadrul diviziei locale a producătorului american de bunuri de larg consum Procter&Gamble, cu afaceri de 280 de milioane de euro pe divizia de distribuţie şi 940 de angajaţi, s-au alocat creşteri salariale în funcţie de performanţă în acest an.
"Creşterile salariale în P&G sunt individualizate, iar în fiecare lună am avut angajaţi care au beneficiat de majorări de salarii, aşa că ne este foarte greu să calculăm nişte valori procentuale. Aceste creşteri se bazează pe performanţa angajatului care este vizat", susţine Sunday Oloidi, HR Associate Director în cadrul P&G Marketing România.
În cadrul grupului Agicover, unul dintre cei mai importanţi jucători din agricultură, cu afaceri de 96 de milioane de euro şi 650 de angajaţi, o parte din creşterile salariale s-au făcut în luna februarie, celelalte urmând să fie acordate în septembrie.
"S-au făcut creşteri salariale diferenţiat, cu procente cuprinse între 3 şi 6% pentru fiecare angajat, în funcţie de performanţa organizaţiei din care face parte", spune Simona Podgoreanu, directorul de resurse umane al Agricover, care a adăugat că, în general, creşterile salariale din ultima perioadă au ţinut cont de nivelul inflaţiei şi estimează că în anii următori vor mai avea loc creşteri semnificative de salarii, bazate tot pe performanţa companiilor din grup.
"Trebuie să avem grijă de motivarea salariaţilor şi de acordarea de creşteri salariale, pentru că fără ei nu vom putea obţine rezultate şi de aceea cred că vor mai fi creşteri semnificative", adaugă Podgoreanu. În acest an, Agricover a făcut aproximativ 20 de noi angajări.
Media de creştere salarială de 6% acordată de angajatori în acest an este confirmată şi de reprezentanţii firmei de consultanţă în management Hay Group România, care realizează studii salariale pe un eşantion de 160 de companii şi care estimează că angajatorii au acordat în 2010 creşteri salariale de 6,3 - 6,4%.
"Dacă anul trecut companiile americane în special au îngheţat salariile, anul acesta au fost nevoite să facă unele majorări pentru a-şi menţine poziţia pe piaţă şi pentru a nu risca să-şi piardă din angajaţii performanţi", susţine Alina Popescu, reward manager în cadrul Hay Group România. Ea a mai precizat că procentele de creştere salarială din acest an au fost mai mici faţă de anii trecuţi, ceea ce a creat sentimentul de frustrare în rândul angajaţilor performanţi, care nu au avut parte de creşterile salariale anuale din anii precedenţi.
"Mi-a crescut salariul cu 6% anul acesta, de la 2.600 de lei la 2.760 de lei, creştere care s-a aplicat pentru toţi angajaţii", spune Mihaela, team leader la o filială locală a unui producător american de software cu peste 1.000 de angajaţi.

Cine a avut creşteri de două cifre
De creşteri salariale de două cifre au avut parte cei 210 angajaţi ai companiei americane Wrigley România, producătorul gumei Orbit, care au avut salarii mai mari, în medie, cu 10%. În fiecare an, în luna martie, compania evaluează activităţile desfăşurate de fiecare angajat în anul precedent şi stabileşte procentul de majorare salarială.
"Probabil că vor mai urma creşteri salariale, pentru că este important ca într-o perioadă mai dificilă să oferim angajaţilor motive în plus să se implice mai mult în activitatea pe care o desfăşoară. Cred că cea mai mare creştere salarială acordată în acest an nu a depăşit 15%", susţine Mihai Georgescu, directorul general al Wrigley Romania, companie cu afaceri de 52 mil. euro şi un profit de 7,5 mil. euro anul trecut.
În cadrul filialei locale a grupului olandez Den Braven, care are 250 de angajaţi pe piaţa locală, directorul general a decis anul trecut să majoreze cu 10-15% salariile tuturor angajaţilor, iar în luna februarie a acestui an a majorat salariile managerilor din vânzări cu 20%. Ceilalţi angajaţi au primit, în funcţie de performanţe, bonusuri de 10-15%, iar tendinţa va continua şi în a doua parte a anului.
Şi în cadrul producătorului de software Adobe, care are pe piaţa locală 150 de angajaţi, s-au acordat majorări de salarii anul acesta, iar compania are în prezent 30 de poziţii deschise.
"S-au făcut majorări salariale pentru toţi salariaţii de 13% în luna februarie, când s-au luat în calcul şi ajustările de pe piaţă la toţi angajaţii. Cu siguranţă că vor mai urma şi alte creşteri salariale pentru că încercăm să rămânem competitivi pe piaţă", susţine Delia Blăjan, directorul de resurse umane al Adobe România. Compania are în prezent şi 12 studenţi care participă la un program de internship.
Şi în cadrul Dacia, membrii administraţiei intenţionează să acorde creşteri salariale individuale pentru cei mai performanţi salariaţi, însă nu au primit încă acordul sindicatelor, care solicită o creştere a fondului de salarii cu 10%. Cei 13.000 de salariaţi de la Dacia au beneficiat de creşteri salariale de peste 15% în fiecare an, iar salariile angajaţilor au crescut de aproape trei ori în intervalul 2007 - 2010, la care s-au adăugat şi prime de rezultat şi prime excepţionale, potrivit reprezentanţilor companiei. Ultima majorare a fost de 300 de lei în prima parte a acestui an.
"Pentru anul viitor companiile estimează că vor acorda creşteri salariale foarte apropiate de două cifre, de 9- 10 %, ca urmare a ţintei de inflaţie anunţate de guvernatorul BNR, de 7,9%. Companiile trebuie să se apropie de creşteri de două cifre, pentru a-şi păstra angajaţii performanţi", mai spune Popescu de la Hay Group.

În statele din vestul Europei, creşterile salariale sunt de 2 - 3%
Angajatorii au deocamdată estimări pozitive în ceea ce priveşte creşterile salariale şi pentru anul viitor, mai ales pentru angajaţii la nivel de specialist, pentru că la nivel de management salariile au ajuns la nivelul celor din alte state. Cu toate acestea, este posibil să observe o scădere a bugetelor de salarii în cadrul multinaţionalelor, nu din cauza disponibilizărilor, ci pentru că cei care au plecat au fost înlocuiţi de noi angajaţi, cu salarii mai mici.
Previziunile sunt mai pesimiste pentru cel de-al doilea semestru al anului în Polonia, Cehia sau Ungaria, pentru că majoritatea companiilor au acordat creşteri salariale în primele luni ale anului.
"În Europa de Vest, estimările îşi păstrează aproximativ aceleaşi valori de la un trimestru la altul, evident cu procente de 2 sau 3 la sută în funcţie de ţară. Cele mai mari procente, în jurul valorii de 4%, le putem găsi în Grecia", explică Datki.
Indiferent de ţară, nivelurile de management şi de specialişti au alocate procente de creşteri salariale mai consistente, în condiţiile în care focalizarea este pe performanţă şi pe retenţia angajaţilor-cheie în companii.
"În statele din Vest, creşterile salariale sunt mult mai mici, pentru că piaţa salarială e stabilă de ani de zile. Angajaţii de acolo au avut întotdeauna creşteri mici, de 2- 3%, pentru a acoperi inflaţia", mai spune Datki.
Pentru a atrage, motiva şi reţine angajaţii-cheie, a căror activitate să aibă impact direct în profitabilitatea companiei, companiile au început să schimbe conceptul de recompensare şi au trecut la componente de natură nonfinanciară în pachetele de beneficii, care să permită dezvoltarea profesională a angajatului sau un echilibru mai bun între viaţa personală şi cea profesională.
De regulă, pachetele de compensaţii şi beneficii oferite angajaţilor includ, pe lângă salariul de bază, bonusuri pe termen scurt, asigurare medicală sau de viaţă, maşină de firmă, programe de dezoltare şi training, abonamente la sală sau posibilitatea de a lucra de acasă.
S-ar putea să fim în pragul unei paradigme în ceea ce priveşte principiile de bază folosite până acum de oamenii din resurse umane pentru recompensarea angajaţilor. La începutul anilor '80, multe sisteme de compensare erau structurate după nivelul de educaţie, vârstă şi chiar gen. Ulterior, companiile au început să lege recompensarea angajaţilor de performanţă şi au început să fie mai orientaţi spre recompensarea pe echipe. Cu toate acestea, sistemele de recompensare în funcţie de performanţă au început să fie contestate de angajaţi, care solicitau tăierea bonusurilor, odată ce discrepanţele dintre beneficiile oferite angajaţilor din management şi specialiştilor s-au adâncit.
"În continuare bonusurile reprezintă 20- 25% din salariul brut de bază al anului trecut. Însă pentru că bonusurile acordate la începutul anului au reflectat performanţa de anul trecut, un an în care a fost dificil să-ţi mai atingi targetul, nu toţi angajaţii din vânzări au reuşit să-şi suplimenteze veniturile", mai spune Datki.


Sunday Oloidi, HR Associate Director, P&G Marketing România: Creşterile salariale în P&G sunt individualizate, iar în fiecare lună am avut angajaţi care au beneficiat de majorări de salarii. Aceste creşteri se bazează pe performanţa angajatului care este vizat.


Simona Podgoreanu, directorul de resurse umane al Agricover: Trebuie să avem grijă de motivarea salariaţilor şi de acordarea de creşteri salariale, pentru că fără ei nu vom putea obţine rezultate şi de aceea cred că vor mai fi creşteri semnificative în viitor.


Mihai Georgescu, directorul general al Wrigley România: Probabil că vor mai urma creşteri salariale, pentru că este important ca într-o perioadă mai dificilă să oferim angajaţilor motive în plus să se implice mai mult în activitatea pe care o desfăşoară.


Oana Datki, country manager la Consulteam: În statele din Vest, creşterile salariale sunt mult mai mici, pentru că piaţa salarială e stabilă de ani de zile. Angajaţii de acolo au avut întotdeauna creşteri mici, de 2- 3%, pentru a acoperi inflaţia.

În ultimii ani, românii au avut parte de creşteri salariale de două cifre, cu excepţia anului trecut, când companiile au îngheţat bugetele de salarii.

În statele din vestul Europei creşterile salariale au fost întotdeauna mici, de două sau trei procente, întrucât pieţele sunt stabile.