O româncă preia conducerea Groupama Asigurări

Autor: Angela Placinta 25.07.2010

Groupama, a treia companie din piaţa asigurărilor, rezultatul unor investiţii-record de peste o jumătate de miliard de euro realizate de grupul francez Groupama, va fi condusă din toamnă de un manager român, după ce de la intrarea pe piaţa locală afacerile au fost coordonate de un expat.
Actualul direct general, francezul Denis Rousset (44 de ani), se va întoarce în noiembrie la Paris, unde va ocupa o poziţie de management în cadrul grupului, iar locul său va fi luat de Sanda Nicoară (51 de ani), în prezent director general adjunct al Groupama Asigurări.
Francezii au început să atace piaţa locală de asigurări la sfârşitul lui 2007, când au preluat BT Asigurări cu 100 mil. euro. În aprilie 2008 au luat prin suprindere întreaga piaţă atunci când au câştigat licitaţia pentru achiziţia Asiban cu o ofertă de 350 mil. euro, sumă dublă faţă de valoarea afacerilor companiei.
Între timp, Groupama a preluat la nivel regional firma de asigurări a grupului maghiar OTP, prezent în România prin OTP Garancia. Cele trei companii au fuzionat vara trecută.