Afaceri cu 64% mai mari pentru eMAG în primul semestru

Autor: Magraon Andreea 27.07.2010

eMAG, cel mai mare retailer online de pe piaţa locală, a obţinut în primele şase luni ale anului afaceri de 41 de milioane de euro, în creştere cu 64% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, au anunţat reprezentanţii companiei.

Potrivit estimărilor eMAG, piaţa de retail online a înregistrat o creştere cu aproximativ 30% în prima jumătate a anului 2010, în timp ce întreg sectorul de retail IT&C, electronice şi electrocasnice a înregistrat o contracţie de 10%.

"Estimăm o creştere uşoară a pieţei în a doua jumatate a anului, urmată de o evoluţie accelerată în următorii doi ani" a declarat Iulian Stanciu, directorul general al eMAG.

Compania estimează afaceri de 100 de milioane de euro pentru acest an. Anul trecut eMAG a avut o cifră de afaceri de aproape 64 de milioane de euro.