BP a avut pierderi de 17 mld. $ din cauza dezastrului din Golful Mexic

Autor: Andreea Neferu 27.07.2010

Compania petrolieră britanică British Petroleum (BP) l-a numit pe Robert Dudley în funcţia de director executiv şi a anunţat o pierdere record de 17 mld. $ (13,2 mld. euro) în al doilea trimestru, în condiţiile în care grupul a fost nevoit să pună deoparte 32,2 mld. $ (25 mld. euro) pentru a acoperi daunele create de mareea neagră din Golful Mexic, scrie The New York Times.
De asemenea, compania plănuieşte să vândă active în valoare de 30 mld. $ (23,3 mld. euro) în următoarele 18 luni, măsură în urma căreia BP ar pierde din operaţiunile de extracţie şi producţie.
Dudley, de origine americană, îl va înlocui pe Tony Hayward la şefia BP începând cu 1 octombrie, devenind astfel primul director non-britanic al gigantului din industria petrolieră. Viitorul şef al companiei a spus că nu subestimează natura sarcinilor pe care le are în faţă, însă compania este robustă din punct de vedere financiar, cu un portofoliu de active de invidiat şi cu echipe de profesionişti, cotate ca fiind printre cele mai bune din industrie. Tot Dudley s-a arătat încrezător că această combinaţie de factori, pusă în valoare de o direcţie strategică clară, va readuce BP pe drumul cel bun.
"Consiliul de administraţie de la BP este profund întristat că va pierde un CEO al cărui succes, întins pe o perioadă de trei ani, a fost atât de admirat", a spus Carl-Henric Svanberg, preşedintele BP, referindu-se la actualul director Tony Hayward.
Fără a lua în considerare costurile generate de accidentul de la platforma petrolieră Deepwater Horizon din Golful Mexic, BP a consemnat în al doilea trimestru un profit de 5 mld. $, de aproape două ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când înregistrase un rezultat financiar pozitiv de 2,9 mld. $, potrivit BBC News.