Caroli anunţă noua echipă de management, după fuziunea cu producătorul Campofrio. Ovidiu Wencz, fostul CEO al Campofrio, nu este pe listă

Autor: Diana Tudor Stoica 27.07.2010

Producatorii de mezeluri Caroli Foods Group şi Campofrio Food Group au semnat acordul final pentru crea rea unui nou grup sub forma unui joint-venture şi au anunţat noua struc tură de management a companiei care va opera sub numele de Caroli Foods Group.
Noua structură de management nu îl include însă şi pe Ovidiu Wencz, ma na gerul care s-a aflat la conducerea filialei din România a gi gantului spaniol Cam po frio timp de aproape nouă ani. "Colaborarea cu Campofrio s-a încheiat la 30 iunie, dar am fost solicitat să mai rămân până la finalul lunii iulie, ceea ce s-a şi întâmplat. Despărţirea a fost una pur amiabilă. Am primit deja 3-4 oferte, atât din industria alimentară, cât şi din cea farmaceutică şi a mate rialelor de construcţii, pe care le voi evalua cu atenţie pentru a lua o decizie începând din această toamnă", a declarat Ovidiu Wencz. El a adăugat că a primit solicitări şi din partea companiilor producătoare de mezeluri, dar că în urma semnării unui contract de neconcurenţă nu mai poate lucra în această industrie timp de minimum un an.
Wencz, 45 de ani, este absolvent al Facultăţii de Finanţe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti şi este licenţiat în marketing la Kingston Business School, în Marea Britanie. Înainte de a prelua conducerea Tabco-Campofrio, el a deţinut timp de doi ani poziţia de director general al distribuitorului de produse farmaceutice şi parafarmeceutice Relad, după trei ani în care a făcut parte din echipa de mana­gement a companiei ca director comercial.
Ziarul Financiar a anunţat în urmă cu aproximativ patru luni că Ovidiu Wencz nu va face parte din noua structură de management, însă la acel moment niciuna dintre cele două companii nu a dorit să confirme această informaţie.
Astfel, noul joint-venture îl va avea ca preşedinte pe Talal El-Sohl, unul dintre acţionarii grupului de companii Caroli. Echipa de conducere va fi formată însă din Haluk Akdemir, cel care a ocupă de patru ani funcţia de CEO al producătorului Caroli, împreună cu Ovidiu Duşleag ca director executiv al departamentelor de producţie, logistică şi asigurarea calităţii, Tomiţă Savastre ca director executiv pentru cercetare, dezvoltare şi planificare, Andrew Taylor - director executiv marketing, business development şi relaţii publice, Dan Timotin - director executiv al departa mentelor financiar, IT, juridic şi achiziţii şi George Ungureanu - director executiv de vânzări.

Cum arată businessul după fuziune
În luna martie a acestui an, Caroli Foods Group şi Campofrio Food Group au anunţat că cele două companii au încheiat un joint-venture, în cadrul căruia gigantul spaniol va deţine doar 49% din acţiuni. Pentru a putea ajunge la această participaţie, spaniolii de la Campofrio au oferit 12,3 milioane de euro şi controlul acţiunilor filialei locale Tabco-Campofrio, potrivit surselor din industrie.
Astfel, valoarea companiei nou create a fost estimată la o sumă între 60 şi 70 de milioane de euro.
Tranzacţia a fost aprobată la finalul lunii iulie de Consiliul Concurenţei, toate formalităţile legale fiind finalizate în acest moment, potrivit reprezentanţilor celor două companii.
Ambele fabrici ale grupului nou format, situate în Piteşti şi Tulcea, vor rămâne operaţionale, fiecare urmând a fi specializată în anumite tipuri de produse. Produsele vor fi comercializate sub bran durile Campofrio, Caroli, Maestro, Sissi, Gourmet şi Primo.
"Procesul de integrare, dezvoltat în colaborare de către cele două părţi, va începe imediat şi se estimează că se va finaliza în 12 luni de la crearea acestui joint-venture", au declarat reprezentanţii gru pului Caroli Foods Group.
Reprezentanţii celor două companii au declarat anterior că în urma încheierii acestui joint-venture compania nou formată va avea o cotă de piaţă cumulată de peste 16% şi o cifră de afaceri care depăşeşte 120 de milioane de euro.
Potrivit informaţiilor disponibile la Registrul Comerţului, în timp ce Tabco-Campofrio a rulat anul trecut afaceri de 27,1 mil. euro, Caroli Foods Group - cea mai mare companie din cadrul grupului Caroli - a avut o cifră de afaceri de 52,8 mil. euro.