DOSARE DECLASIFICATE / Aromânii balcanici şi bandele greceşti (III). Ameninţări, incendii, asasinate

Autor: Catalin Fudulu 28.07.2010

Grecii care făceau parte din bandele care îi atacau pe aromâni erau plătiţi cu un salariu de 1,5-3 lire turceşti. Aveau sarcina de a nu se angaja în lupte cu armata turcă decât dacă ar fi fost atacaţi de aceasta. Se ascundeau în satele şi mânăstirile greceşti. Primeau patru sute de cartuşe şi patru puşti, armele trebuind să le ofere celor care ar fi dorit să facă parte din bandă.
Multe dintre arme, în special revolverele, au fost de calibru mic şi, graţie acestei stări de fapt, mulţi dintre aromâni au scăpat teferi în momentul în care s-a tras asupra lor. Doi dintre norocoşi au fost doctorul Taşcu Pucerea, din oraşul Târnova, şi notabilul român Toli Hagi-Gogu, din oraşul Caferia. Deşi asupra doctorului s-a tras cu revolverele de la ferestrele şi din curţile caselor, acesta a fost atins doar de două gloanţe. "Unul i-a străbătut muşchiul de la umărul stâng, lăsând o rană adâncă, iar altul l-a lovit în mijlocul spatelui, lângă şira spinării. Din fericire, acesta n-a produs decât o contuzie slabă", conform lui G.C. Ionescu, Gerantul Consulatului României din Monastir. Asupra lui Hagi-Gogu s-a tras din spate, acesta fiind atins tot de două gloanţe.
De regulă, bandele de antarţi, formate din cel puţin 50 de persoane, înconjurau comunităţile de aromâni. O parte dintre ei intrau în sat şi îl obligau pe preot să le predea cărţile româneşti, arzându-le apoi. Incendiau imobilele şi încercau să-i prindă pe fruntaşii comunităţii, în baza unor liste întocmite anterior. Omorau oile şi vitele din localitate. Antarţii fugeau de fiecare dată când auzeau că în apropiere sunt detaşamente înarmate, altele decât cele greceşti, nu înainte de a lipi afişe pe uşile bisericilor prin care încercau să îi intimideze pe aromâni: "Facem cunoscut locuitorilor că cine se va declara român de naţionalitate sau va trimite copiii la şcoala română sau se va închina în biserica română este condamnat la moarte şi va fi decapitat".
O altă tactică folosită de antarţi a fost aceea de a-i ataca pe aromânii izolaţi, în special pe aceia care se deplasau între două localităţi. Astfel, la 15 iunie 1905, antarţii greci i-au omorât pe fraţii Ghiţă şi Chicea Celea lângă satul Gramaticova-de-Sus. Tot aşa, Hristache Toli din Neagosta a fost omorât în drumul său către localitatea Dirjilova, în timp ce căra scânduri cu catârii.

CATALIN PETRUŢ FUDULU (n. 15.09.1973). Doctor in istorie al Universitatii din Bucuresti (2006). A colaborat sau colaborează la revistele Angvustia, Acta Moldaviae Meridionalis, Document, Magazin Istoric, Historia (redactor în perioada 2002-2004), Dosarele Historia (redactor-şef în perioada 2002-2004), Dosarele Istoriei, Monumentul, Sangidava si Valahica, Ziarul de Duminica, însumând peste 250 de articole, publicate în periodice şi volume colective, si peste 20 de comunicari la sesiuni de comunicari stiintifice.