Mariana Gheorghe: Ar trebuie să ne concentrăm pe revenirea pe creştere şi nu pe efectele negative ale crizei

Autor: Ioana David 28.07.2010

Mariana Gheorghe, preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (The Foreign Investors Council - FIC) şi director executiv al grupului OMV Petrom, cea mai mare companie privată românească, spune că predictibilitatea şi transparenţa sunt teme critice pentru mediul de afaceri, ele fiind condiţiile de bază ale unui climat favorabil care să atragă investitori.

Reacţia ei vine în contextul schimbărilor fiscale extrem de dese în ultima perioadă şi mai ales a informaţiilor care au venit dinspre mediul politic cu privire la alte modificări ce se preconizează şi după ce mai mulţi oameni de afaceri au atacat dur clasa politică pe care au acuzat-o de incompetenţă, haos şi diletantism. Dintre toţi, cea mai mai acidă poziţie a avut-o Ioan Niculae, proprietarul Interagro, companie aflată în top 3 cele mai mari companii cu capital privat românesc în funcţie de cifra de afaceri care a anunţat că îşi mută businessul în Bulgaria spunând că s-a "săturat de măsurile luate de Guvern".

Legislaţia adoptată în regim de urgenţă, o problemă

Mediul privat a fost bulversat în ultimele luni de prevederi precum majorarea TVA cu cinci puncte procentuale care a fost implementată în numai câteva zile, apoi de diferite zvonuri care vizau fie creşterea cotei unice, fie reducerea acesteia, fie impozitarea averilor bogaţilor sau majorarea cu încă un punct procentual a TVA.

"Procesul consultativ cu autorităţile este cu atât mai important deoarece permite consolidarea legislaţiei, pentru a răspunde atât nevoilor autorităţilor statului, cât şi celor ale comunităţilor de afaceri. De cele mai multe ori, legislaţia şi în special cea din domeniul fiscal a fost adoptată în regim de urgenţă, ceea ce a făcut ca mediul de afaceri să nu aibă suficient timp pentru a putea să-şi aducă o contribuţie suficientă", a spus Mariana Gheorghe, care este şi directorul executiv al grupului OMV Petrom, cea mai mare companie privată românească.

Consiliul Investitorilor Străini este o asociaţie a celor mai importanţi investitori străini din România, care are în prezent 118 companii membre ale căror investiţii cumulate se ridică la aproximativ 30 mld. euro, adică aproape două treimi din totalul investiţiilor străine directe realizate din 1990 până în prezent pe piaţa locală. Scopul organizaţiei este de a promova dialogul cu autorităţile din România.

"Atât sectorul public, cât şi cel privat trebuie să se concentreze mai puţin pe efectele negative ale crizei şi mai mult pe acţiunile care trebuie întreprinse pentru a le depăşi şi pe revenirea pe creştere economică. Acest lucru trebuie să se reflecte în comunicarea între instituţiile statului şi sectorul privat şi, în consecinţă, în încrederea mai mare a investitorilor în mediul de afaceri din România", a mai spus Mariana Gheorghe.

Mediul de afaceri reclamă pierderea autorităţii statului

În trecut, consiliul s-a arătat dezamăgit de majorarea TVA la cinci puncte procentuale apreciind că decizia va avea efecte negative importante asupra economiei. Pe de altă parte, managerii companiilor străine prezente în România spun că în actualul context economic le este din ce în ce mai greu să atragă investiţiile firmelor mamă pe piaţa locală şi au vorbit de "pierderea autorităţii statului" şi de "bâlbâieli lamentabile". De asemenea, mediul de afaceri, care este descumpănit în faţa avalanşei de propuneri fiscale care vin aproape zilnic din sfera politicului, spune că orice discuţie despre lipsa de predictibilitate a devenit un clişeu şi recunoaşte resemnat că este "la mâna politicului".