Tarom prinde din nou aripi după pierderile de 50 mil. euro din 2009: plus 30% în S1

Autor: Mirabela Tiron 28.07.2010

Compania de stat Tarom, cel mai mare jucător din transportul aerian după cifra de afaceri, a transportat în primele şase luni ale anului 900.000 de pasageri, în creştere cu 31% faţă de aceaşi perioadă a anului trecut, potrivit oficialilor companiei.

"În prima parte a anului, cifra de afaceri a companiei a crescut la 420 de milioane de lei (100 mil. euro) faţă de 313 mil. lei (74,5 mil. euro) în semestrul unu al anului trecut", au declarat oficialii companiei, care nu au precizat nivelul profitului sau al pierderilor.

Operatorul aerian de stat a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 193 de milioane de euro şi pierderi record de 55,8 milioane de euro, cele mai mari pierderi înregistrate în ultimul deceniu, potrivit datelor de pe Registrul Comerţului. Iniţial, reprezentanţii companiei estimau că vor avea pierderi de 21 de milioane de euro, însă rezultatele auditate au arătat un nivel dublu al pierderilor.

Spre comparaţie, operatorul low-cost Blue Air, controlat de omul de afaceri Nelu Iordache, unul dintre competitorii Tarom, a raportat în 2009 un profit brut de 1,5 mil. euro, la afaceri de 150 mil. euro.

Ruxandra Brutaru, 29 de ani, directorul general al companiei, declara anterior că evoluţia rezultatelor financiare este dependentă de evoluţia economiei româneşti, pierderile fiind cauzate şi de aprecierea dolarului (majoritatea cheltuielilor companiei fiind în dolari - n.red), dar şi de scumpirea petrolului. În opinia ei, compania aeriană va termina pe pierderi şi anul acesta dacă preţul combustibilului va creşte.

Brutaru a fost numită de Radu Berceanu, ministrul Transportului, la conducerea companiei de stat la sfârşitul lunii ianuarie din 2009, ea fiind anterior director general adjunct al operatorului aerian. Ruxandra Brutaru este fiica unui fost director TAROM din perioada 1995-1996, Nicolae Brutaru. Ea a ocupat şi poziţia de director de marketing la compania aeriană low-cost Blue Air.

Tarom a transportat anul trecut 1,7 milioane de pasageri, iar pentru anul acesta aşteaptă 2,1 milioane de pasageri pe rutele interne şi externe, deţinând o cotă de piaţă de 20% pe piaţa aeriană, potrivit aprecierilor oficialilor companiei. Numărul angajaţilor din companie s-a redus de la 2.517 la sfârşitul lunii septembrie la 2.363 la sfârşitul lunii iunie.

În ultimii cinci ani, compania de stat a pierdut cotă de piaţă în favoarea jucătorilor low-cost. Astfel că de la o cotă de piaţă de 33% în 2005 a ajuns la 19-20% anul trecut, potrivit estimărilor ZF. Cei mai mari competitori ai Tarom sunt companiile aeriene low-cost Blue Air şi Wizz Air, ce deţin cote de piaţă aproape similare cu cea a Tarom, respectiv 19% şi 18,9%, potrivit estimărilor ZF. Cotele de piaţă se referă la numărul de pasageri transportaţi, pentru că în valoare compania de stat este lider.

Compania de stat a aderat anul acesta la Sky Team, cea de-a doua mare alianţă de companii aeriene din lume, care include 13 companii, printre care Air France, Alitalia, Czech Airlines, Kenya Airways, Korean Air, Vietnam Airlines şi Aeromexico. Procesul de aderare a durat doi ani.

Pe piaţa aeriană românească, au mai raportat rezultatele la şase luni Carpatair şi Wizz Air. Astfel că operatorul Carpatair, controlat de omul de afaceri Nicolae Petrov, a transportat în primele şase luni ale anului 250.000 de pasageri, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit oficialilor companiei. În prima parte a anului, afacerile Carpatair, care a terminat pe pierderi de 9,2 mil. de euro anul trecut, s-au majorat cu 20%. Şi low-costul maghiar Wizz Air a raportat trafic în creştere cu 31% în primele şase luni ale anului, până la 917.000 pasageri.