România este o destinaţie atractivă pentru companiile poloneze, însă românii nu se înghesuie în Polonia

Autor: Cristina Roşca 29.07.2010

"Numărul companiilor poloneze a crescut rapid după aderarea României la Uniunea Europeană în 2007", a afirmat Halina Golebicka, şeful secţiei de Promovare a Comerţului şi a Investiţiilor din cadrul Ambasadei Poloniei.
Există trei sectoare principale către care investitorii polonezi au ales să îşi canalizeze banii, spune Golebicka.
Acestea sunt construcţiile, agricultura şi procesarea alimentelor şi consultanţa, iar cele mai importante companii poloneze din România sunt: Porta, companie care produce uşi şi are sediul în Arad, producătorul de pardoseli şi parchet din lemn Barlinek, cu sediul în Bacău, Cersanit, specializată în ceramică, producătorul de ambalaje Can-Pack şi Tymbark, unul dintre cei mai mari producători de nectaruri de pe piaţă.
Tymbark a fost şi primul investitor polonez în România, fiind prezent pe piaţă de mai bine de zece ani. Anul trecut, compania a investit 30 mil. euro în construcţia celei de-a doua fabrici locale de sucuri, dezvoltându-şi astfel platforma de producţie de la Vălenii de Munte.
Pentru acest an Tymbark anunţase că intenţionează să construiască o unitate de procesare a fructelor şi legumelor. Investiţia era estimată la 4,5 mil. euro.

Prezenţi în toate colţurile ţării
"După cum se vede suntem prezenţi în toată ţara. Există numeroase companii în Bucureşti, însă acestea sunt de regulă de mici dimensiuni. Cei mai mari jucători sunt în Cluj, Târgul Mureş, Suceava, Roman sau pe Valea Prahovei", a adăugat Halina Golebicka.
La sfârşitul lui 2009, Polonia se afla pe poziţia a 29-a în topul celor mai mari investitori din România. La jumătatea lui 2010, cel mai dezvoltat stat din regiune reuşise să mai urce trei poziţii.
Până în prezent, în pofida crizei nicio companie poloneză nu a ieşit de pe piaţă. A existat un caz care a sistat activitatea timp de doi ani pentru a o relua ulterior, însă operaţiunile din România erau dependente de cele din ţara mamă, explică Golebicka, fără a oferi însă nume.
"Ne aşteptăm ca situaţia să se îmbunătăţească pe viitor. Noi companii poloneze, din domenii precum construcţii, textile, consultanţă şi procesarea alimentelor sunt interesate să investească în România. Este vorba de o serie de avantaje pe care le oferă România, precum forţa de muncă ieftină, nivelul scăzut al impozitului pe profit şi apropierea de state terţe, precum Serbia", mai spune Golebicka.
Potrivit estimărilor oficiale, până în prezent companiile poloneze au investit în România circa 500 de milioane de euro, jumătate din această sumă după aderarea la UE.
În prezent, potenţialilor investitori le este însă mai dificil să intre pe piaţă, pentru că nu mai au acces la fel de uşor la credite de la bănci sau la ajutoare de la stat.
Cu toate acestea, România continuă să aibă o serie de avantaje.
Salariul mediu brut în România este de 445 de euro, în timp ce în Polonia depăşeşte 700 de euro. Impozitul pe venit, care la noi este de 16%, în Polonia este progresiv, între 18 şi 32%. Şi la impozitul pe profit România stă mai bine, 16%, faţă de 19%.
Mai mult, România este apropiată de o serie de ţări nemembre ale Uniunii Europene, către care s-ar putea îndrepta exporturile companiilor poloneze.

Românii, doar cu proiecte temporare
La polul opus, investitorii români nu se înghesuie în Polonia. Există o serie de companii active, în special în sectorul de construcţii, însă acestea lucrează pe diverse proiecte.
"Există o companie din Suceava care a câştigat un proiect şi acum se ocupă de extinderea şi modernizarea unor fabrici pentru Coca-Cola", spune Ancuţa Conta, de la Secţia Economică din cadrul Ambasadei României la Varşovia, care explică însă că este o activitate pe termen limitat.
La începutul anului, Romgaz Mediaş a semnat un acord cu compania britanică Aurelian Oil & Gas pentru a exploata zăcăminte de gaz. Balanţa înclină în favoarea Poloniei şi atunci când vine vorba de comerţ exterior. În 2009 exporturile Poloniei către ţara noastră au fost de două ori mai mari decât cele ale României spre Polonia, 1,3 mld. euro comparativ cu 642 mil. euro.
"Situaţia s-a îmbunătăţit însă în primele patru luni ale acestui an, exporturile către Polonia crescând mult mai repede decât importurile. Continuăm să avem o balanţă negativă, însă acum raportul este de 2 la 1. A existat o perioadă când importam de trei ori mai mult decât exportam", explică Ancuţa Conta.
Criza a afectat relaţiile comerciale ale celor două ţări, astfel că în 2009 valoarea schimburilor a reprezentat doar 72% din cea obţinută în 2008. După primele luni din acest an se observă o îmbunătăţire comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Ca pondere în total, cele mai importante produse exportate de Polonia şi care iau direcţia România sunt alimentele, băuturile alcoolice şi non-alcoolice, maşinile, echipamentele şi utilajele industriale, metalele, cauciucul şi textilele. Ţara noastră trimite în Polonia tot maşini şi utilaje, cauciuc şi alimente, dar şi produse chimice.
"România trimite pneuri în Polonia, iar Polonia trimite în România alte pneuri. Există o serie de produse pe care le regăsim atât la import, cât şi la export", spune Golebicka.

Avem probleme, dar ne ţinem tari
Nu doar la numărul investitorilor şi la exporturi stă Polonia mai bine decât România, ci şi în ceea ce priveşte economia în ansamblul său.
Polonia are cea mai dezvoltată economie din Europa Centrală şi de Est, cu un PIB de 310 mld. euro în 2009. Mai mult, este singura ţară din Uniunea Europeană care a reuşit să nu intre în recesiune.
Anul trecut avansul Produsului Intern Brut a fost de 1,7%.
"Criza economică a fost vizibilă şi în Polonia, însă impactul nu a fost unul foarte puternic. Există şi la noi o serie de probleme, precum deficitul bugetar şi datoria publică, care trebuie reduse pentru a îndeplini criteriile de la Maastricht, şi nu în ultimul rând şomajul. În Polonia acum rata şomajului a urcat la 11,9%, faţă de 10,7% în 2009, şi până la sfâşitul anului ar putea ajunge la 12,9%", afirmă şeful secţiei de Promovare a Comerţului şi a Investiţiilor din cadrul Ambasadei Poloniei.
Dacă la capitolul deficit bugetar ca pondere în PIB România şi Polonia sunt la egalitate, cu 8,3%, respectiv 7,1%, ţara noastră stă mai bine când vine vorba de datoria publică (23,7%, faţă de 51%).


Sfatul polonezilor: Luati bani de la UE
Companiile româneşti ar trebui să profite de fondurile de la Uniunea Europeană pentru a creşte şi pentru a face faţă crizei economice şi financiare, crede Halina Golebicka. Ea spune că jucătorii polonezi au obţinut rezultate bune în ultimii ani datorită fondurilor de la UE. Mai mult, după 2004, companiile au beneficiat de avantajele pe care le oferă aderarea. "Companiile româneşti trebuie să fie deschise şi să opteze pentru fonduri europene. În Polonia, companiile iau fonduri de la UE pentru dezvoltare şi inovaţie. Un exemplu în acest sens sunt companiile de construcţii, care ridică stadioane pentru Campionatul Europenean de fotbal Euro 2012 cu bani europeni".