Cu 17% mai puţine autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale

Autor: Mediafax 29.07.2010

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în primul semestru a scăzut cu 16,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 19.827, iar în iunie reducerea a fost de 4,2% faţă de iunie 2009, potrivit datelor anunţate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În iunie au fost emise 4.549 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 14,6% faţă de luna anterioară. Dintre acestea, 62,5% au fost pentru zona rurală.

"Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante creşteri s-au înregistrat în regiunile Nord-Est (Ă128 de autorizaţii), Vest (Ă115 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (Ă104 autorizaţii) şi Sud-Muntenia (Ă101 autorizaţii)", se arată într-un comunicat al INS.