Oracle, dată în judecată de guvernul american pentru fraudă

Ziarul Financiar 01.08.2010

Compania Oracle a fost dată în judecată de departamentul de justiţie al guvernului american, oficialii de la Washington acuzând producătorul de software de fraudă în relaţie cu un contract de mai multe milioane de dolari semnat cu guvernul, informează CNET.

Guvernul acuză Oracle că mai multe instituţii de stat, inclusiv Departamentul de stat, Departamentul Energiei şi Departamentul Justiţiei, au fost înşelate în privinţa preţurilor produselor companiei, acestea fiind "mult mai dezavantajoase" decât cele practicate în relaţie cu clienţii privaţi.

Conform acuzaţiilor, instituţiile de stat ar fi menţionat în contractele semnate cu Oracle în perioada 1998-2006 că producătorul de software le va anunţa în momentul în care compania va face discounturi pentru companiile private şi că va oferi discounturi asemănătoare şi instituţiilor publice.

Oracle este acuzată ca a minţit în privinţa practicilor sale comerciale, fraudând astfel SUA.

"Avem acuzaţii serioase legate de un contractor guvernamental a acţionat incorect în relaţia cu SUA", a declarat Tony West, procuror general adjunct la divizia civilă din cadrul Departamentului Justiţiei. "Când contractorii prezintă eronat practicile de afaceri cu guvernul, contribuabilii suferă", a mai spus el.