ING a intermediat o treime din tranzacţiile cu acţiuni din iulie

Autor: Adrian Cojocar 01.08.2010

Divizia de brokeraj a ING Bank, care lucrează preponderent cu clienţi străini, a intermediat în luna iulie circa o treime din tranzacţiile cu acţiuni derulate la Bursa de Valori Bucureşti, casa de brokeraj realizând un rulaj de 290,3 mil. lei (aproape 68 mil. euro) luna trecută.
La distanţă mare, următorul clasat în top a fost KBC Securities, cu un rulaj de 48,4 mil. lei (11,3 mil. euro) şi respectiv BT Securities, care a intermediat transferuri cu acţiuni în aceeaşi perioadă de 40,5 mil. lei (9,5 mil. euro).
În iulie, s-au derulat transferuri cu acţiuni pe Bursă în valoare totală de 510,2 mil. lei (120,1 mil. euro), un sfert din rulaj fiind realizat în prima şedinţă a lunii, când s-a transferat un portofoliu în valoare de 125 mil. lei (peste 29 mil. euro) prin mai multe tranzacţii speciale. ING Bank a fost brokerul care a intermediat respectivele tranzacţii, în condiţiile în care niciun alt intermediar de pe piaţă nu a cumulat tranzacţii pe parcursul lunii care să se ridice la nivelul valorii acestor transferuri.
Transferurile au cuprins 20 dintre cele mai importante acţiuni de pe piaţa reglementată a BVB şi trei titluri de pe piaţa RASDAQ. Printre cele mai valoroase pachete care s-au transferat la acea dată au fost o participaţie de 0,79% din Transgaz Mediaş (TGN) pentru suma de 20,4 mil. lei, 1,7 mil. titluri BRD în valoare de 18,7 mil. lei şi 37,5 mil. acţiuni Petrom cedate în schimbul a 11,65 mil. lei.
KBC Securities şi ING Bank au dominat şi în luna iunie piaţa de acţiuni de la Bursă, plasându-se pe primele două poziţii în topul rulajelor. Luna iulie a fost una dintre cele mai slabe din punct de vedere al tranzacţiilor, care se suprapune cu perioada de concedii, astfel că transferurile din piaţă au scăzut aproape la jumătate faţă de luna precedentă.
Indicele BET a câştigat luna trecută 6,9% în valoare, iar SIF-urile s-au apreciat în medie cu 12,6%, creşterile survenind în special spre finalul lunii.