Administraţie incompetentă + FMI = Colaps

Declaraţiile făcute la încheierea întâlnirii între reprezentanţii AOAR şi FMI au ţinut prima pagină a ziarelor săptămâna trecută. Punerea lor în contextul discuţiilor purtate este de natură să dea teme serioase de reflecţie, depăşind uşurinţa cu care ele au fost trimise în senzaţional fără o abordare reală a semnificaţiilor.
În esenţă, oamenii de afaceri prezenţi la întâlnire, au semnalat că banii de la FMI nu au făcut decât să asigure, pentru încă un an, supravieţuirea incompetenţei în administraţia publică, fără perspectiva vreunei îmbunătăţiri a mediului de afaceri.
Mai mult decât atât, datoriile statului către sectorul privat au crescut substanţial, contrar angajamentelor de reducere a lor, iar în reformarea legislaţiei muncii nu s-a întreprins nimic. Exemplele au fost mult mai numeroase.
De cealaltă parte s-a dat impresia că reformele structurale se vor face în contextul unui viitor acord de împrumut, prezentul acord având rolul numai de "colac de salvare".
Reacţiile oamenilor de afaceri, în timpul întâlnirii, au fost edificatoare:
-dl. Arin Stănescu a ilustrat situaţia fără precedent din mediul de afaceri prin creşterea exponenţială a cifrelor privind insolvenţa, îndeosebi în domeniul IMM-urilor. "Colacul de salvare" a funcţionat se pare, numai pentru administraţie, dar nu şi pentru firmele care produc pentru piaţa internă;
-dl. Constantin Savu a sesizat desprinderea cursului de schimb de economia reală;
-dl. Ion Ţiriac jr. a menţionat că nu este dispus să asiste la amanetarea viitorului copiilor, după ce, ca tânăr om de afaceri în România, vede cum s-a amanetat viitorul propriei generaţii.
Acesta a fost preţul asigurării menţinerii unei administraţii publice incompetente şi clientelare angajată în valuri successive, prin preluarea puterii de către diverse alianţe politice.
De fapt, ceea ce s-a discutat a fost "terapia de şoc" (reloaded 2.010) - în susţinerea reprezenţantilor oamenilor de afaceri - versus "transformări graduale în administraţia publică".
A surprins spre exemplu faptul că administraţiile publice au putut încă veni cu depăşiri de cheltuieli substanţiale, la sfârşitul exerciţiilor bugetare, "uitându-se" că acest lucru intră sub incidenţa legilor penale şi nu are de-a face cu adaptări în trepte care să nu bulverseze sistemul.
În acelaşi timp, diferenţele de abordare au devenit evidente prin refuzul discutării oricăror măsuri pro-business menite să asigure atragerea investiţiilor în economia românească, în contextul competiţiei cu ţările vecine.
Concluziile reprezentantului FMI că "punctele de vedere coincid în proporţie de 90%", ca şi enumerarea "realizărilor" pentru care s-au cheltuit banii împrumutaţi au fost surprinzătoare.
Ne-au lipsit, pentru o înţelegere deplină, cei 10% conform cărora aducerea la normalitate a ţării va începe ceva mai târziu, în contextul unui eventual nou acord de împrumut!
Ar mai fi de menţionat că în timpul întâlnirii am avut senzaţia că pluteşte în aer întrebarea: dacă tot ştim atât de bine ce ne trebuie pentru a reveni la normalitate, de ce nu suntem în stare să o facem singuri?
Şi o precizare de ordin personal:
Am fost un adept al intervenţiei FMI din noiembrie 2008 pentru a se evita un colaps al leului. Ceea ce realizez însă acum, este, citându-l pe Lucian Davidescu: "Singurul moment în care un finanţator de profilul FMI poate fi util este momentul trezirii economiei la realitate, iar condiţia fără-de-care-n-are-rost este schimbarea unui guvern incompetent cu unul competent. Tamponul de capital îi poate da timp să rezolve ce-i de rezolvat. Iar timpul se numără în zile şi săptămâni, în niciun caz în ani. Însă când un guvern incompetent se schimbă cu un alt guvern incompetent, banii FMI nu sunt altceva decât o fundătură. Un împrumut cere alt împrumut până când se întâmplă ceva care să rupă spirala îndatorării: trezire sau faliment."

Florin Pogonaru este preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România