Finanţele au vândut doar 60% din titlurile programate la 7% pe an

Autor: Ciprian Botea 02.08.2010

Ministerul de Finanţe a vândut ieri certificate de trezorerie cu scadenţa la un an în valoare de 474,6 milioane de lei la un randament de 7% pe an, adunând de pe piaţă 60% din valoarea programată de 800 de milioane de lei.

Finanţele au primit cereri pentru cumpărarea de certificate de trezorerie în valoare totală de 1,44 miliarde de lei, fiind însă respinse ofertele cu un nivel al randamentului mai mare de 7% pe an. Precedenta licitaţie pentru certificate cu scadenţa la un an fusese organizată pe 19 iulie, când au fost vândute titluri de 157 de milioane de lei, adică 21% din valoarea emisiunii.

Ministerul de Finanţe încearcă să atragă în august 4,6 miliarde de euro de la bănci prin intermediul a şapte licitaţii de titluri de stat, dintre care doar două sunt pentru obligaţiuni, restul fiind pentru certificate de trezorerie cu maturitatea de până la un an. Maturitatea medie a titlurilor programate la vânzare în august este de 1,2 ani, comparativ cu 1,6 ani în iulie - reflectând orientarea spre instrumente pe termen scurt.

Licitaţiile programate în iulie au avut o valoare similară, dar statul nu a reuşit să atragă decât 1,38 miliarde de lei, în contextul în care a respins majoritatea ofertelor cu randamente mai mari de 7% pe an. Finanţele au acceptat, totuşi, luna trecută un randament de 7,1% pe an în cadrul unei licitaţii în care a vândut obligaţiuni pe şapte ani.

Statul a respins în ultimele luni majoritatea ofertelor pentru cumpărarea de titluri în lei, considerând randamentele solicitate de bănci ca fiind prea ridicate. Ministrul de finanţe, Sebastian Vlădescu, declara în iunie că Trezoreria are suficiente fonduri şi îşi permite să reziste presiunii băncilor care cer randamente ridicate.

Totuşi, pentru a acoperi deficitul de lichidităţi, statul a vândut săptămâna trecută certificate de trezorerie cu scadenţa la un an în valoare de 1,21 miliarde de euro la o dobândă de 4,9% pe an, comparativ cu un nivel de 400 de milioane de lei programat iniţial.

Totodată, Finanţele ar mai putea lansa o emisiune de titluri în euro, în acest sens fiind de aşteptat ca BNR să reducă în şedinţa de mâine rezervele minime obligatorii pentru pasivele în valută la 20%. În eventualitatea reducerii rezervelor minime cu cinci puncte procentuale, băncile ar urma să primească circa 1,5 miliarde de euro.

Analiştii tot se aşteaptă ca în perioada următoare randamentele la titlurile de stat în lei să crească peste pragul de 7%, având în vedere presiunile inflaţioniste şi tensiunile politice în creştere.

De la începutul acestui an, Ministerul de Finanţe a împrumutat prin vânzarea de titluri de stat 22,6 miliarde de euro de la băncile locale. De asemenea, România a împrumutat în martie un miliard de euro printr-o emisiune de eurobonduri cu scadenţa la 5 ani, la randament total de 5,17% pe an, valoarea subscrierilor din partea investitorilor străini ridicându-se la 4,9 miliarde de euro.