Băncile vor să vândă în august şi septembrie case executate silit de 20 mil. euro

Autor: Ciprian Botea 03.08.2010

Băncile vor organiza în august şi septembrie aproximativ 500 de licitaţi pentru vânzarea de locuinţe executate silit, în schimbul cărora vor să strângă peste 20 de milioane de euro, arată calculele efectuate de ZF pe baza preţului de pornire afişat în anunţurile publicate de instituţiile de credit pe site-urile proprii.



Alte câteva milioane de euro valorează terenurile şi spa ţiile comerciale şi industriale recuperate de bănci de la clienţii care nu şi-au mai plă tit ratele la credit şi pe care încearcă să le valorifice în prezent.

Valoarea de piaţă a caselor şi apar tamentelor scoase la licitaţie de bănci este însă sensibil mai mare, având în vedere că în majoritatea cazurilor preţul de pornire este redus cu 25% faţă de va loarea stabilită iniţial, semn că bunul respectiv se află cel puţin la a doua licitaţie.

Executorii bancari spun că numărul potenţialilor cumpă ră tori a crescut în ultima pe rioadă, după ce anunţurile cu bunuri recuperate au devenit mai vizibile prin publicarea pe site-urile băncilor, dar că majoritatea proprietăţilor executate silit se vând în continuare abia după mai multe licitaţii.

"Perioada în care este vândut un bun aflat în executare silită variază destul de mult de la caz la caz, dar în medie se găseşte un cumpărător după trei-cinci licitaţii organi zate. În ultima vreme am observat însă o creştere a numărului de persoane interesate de astfel de bunuri, mai ales acolo unde anunţurile au fost publicate pe site-urile băncilor sau în publicaţii regionale", spune un executor bancar din cadrul Piraeus Bank.

Numărul executărilor silite a crescut rapid în ultimele luni, astfel că dacă la începutul anului numărul anunţurilor cu bunuri mobile şi imobile scoase la licitaţie era de 200-300 pe lună, acum doar numărul anunţurilor cu locuinţe depăşeşte 400, astfel că băncile au ajuns să publice licitaţiile pro gra mate la începutul lunii septembrie chiar din iulie.

De exemplu, BRD are de vânzare 120 de case şi apartamente plus 60 de terenuri şi mai multe spaţii co mer ciale, utilaje şi autovehicule. Raif fei sen şi Leumi au câte 70 de anunţuri publicate, în timp ce Banca Românească, OTP Bank şi Credit Europe au între 35 şi 50 de locuinţe scoa se la licitaţie. Cele mai multe locuinţe şi terenuri executate silit de bănci sunt situate în Argeş, Constanţa, Hunedoa ra, Dolj, precum şi în zona de vest a ţării.

Bunurile recuperate se vând destul de greu, în condiţiile în care băncile ţin preţurile sus şi în foarte puţine cazuri acceptă să vân dă o proprietate pentru mai puţin de 75% din preţul de evaluare. "La a doua licitaţie preţul de pornire poate fi scăzut cu 25%, abia după a treia licitaţie existând posi bilitatea ca vânzarea să aibă loc la cel mai bun preţ oferit. De obicei, băncile impun însă un prag sub care preţul nu poate fi cobo rât, pentru că nu vor să-şi piardă garan ţiile pentru un preţ derizoriu", spune executorul de la Piraeus.

Executorii spun că băncile găsesc mai uşor cumpărători pentru autovehiculele şi echipamentele recuperate, în condiţiile în care şi preţul acestora este mai mic.

Chiar dacă autoturismele şi echipamen tele se vând mai uşor decât imobilele exe cutate silit, acestea au o pondere redusă în totalul bunurilor scoase la licitaţie de bănci. De asemenea, autoturismele şi celelalte bunuri mobile sunt mult mai greu de recuperat de la clienţii rău-platnici, pentru că pot fi ascunse foarte uşor, iar cele recu pe rate au de multe ori piese lipsă sau diverse defecţiuni, mai spun executorii.

Cele mai multe proprietăţi scoase la licitaţie se află în provincie, de foarte multe ori în mediul rural sau în oraşele mici, unii analişti apreciind că băncile preferă să vândă garanţiile în zonele în care nu mai văd vreo posibilitate de creştere a preţului acestora, în timp ce în cazul proprietăţilor din Bucureşti mai aşteaptă o eventuală re ve nire a pieţei.