Opinie Adrian Vasilescu, BNR: Podul trebuie trecut cu orice preţ (1)

Multe companii dau veşti bune. Exportul se înviorează. Industria prelucrătoare înregistrează creşteri semnificative. Dar prea puţine şi prea firave sunt semnele de început ale relansării economice. Adevărul este că echilibrul între veniturile şi cheltuielile bugetului ţării s-a deteriorat rău de tot, iar bătălia pentru dregerea acestei imense stricăciuni ocupă întregul prim-plan al societăţii româneşti. Şi cum ţara, în 2010, nu are atât de multe resurse încât să poată lupta pe două fronturi, unul pentru însănătoşirea bugetului şi altul pentru ieşirea din recesiune, alegerea a devenit inevitabilă. Opţiunea nu putea fi alta decât susţinerea unui singur front în acest an, cel bugetar. Dacă terapia bugetară va fi eficientă, în 2011 ar putea fi atacată recesiunea.

De nenumărate ori, în dezbateri publice, am auzit rechizitorii împotriva austerităţii, însoţite de pledoarii pentru grăbirea ieşirii din recesiune prin forţarea unor deficite bugetare mari şi a unui surplus de inflaţie, care să ajute atât veniturile fiscale, cât şi creşterea economică. Desigur, cu teze populiste se poate susţine orice. Inclusiv ieşirea din recesiune începând chiar de mâine. Numai că, în nicio împrejurare, cheltuielile bugetare nu pot fi mai mari nici măcar cu un leu decât veniturile bugetare plus împrumuturile angajate de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare. Cât despre visul efluviilor inflaţioniste, experienţa românească de mai mulţi ani la rând ne-a arătat că nu aduc decât venituri bugetare şi creşteri economice nominale, pe hârtie deci, în timp ce în realitate, pentru timp îndelungat, lărgeşte aria sărăciei şi loveşte în puterea de cumpărare a populaţiei.

Un buget bolnav obligă la un soi de dietă: tăieri de cheltuieli până la nivelul unui deficit pe care să-l accepte finanţatorii internaţionali. Sunt însă de neînţeles, în acest plan, vocile din mediul de afaceri care se ridică împotriva cerinţelor Comisiei Europene şi ale FMI de ajustare a deficitului bugetar. Pentru că una dintre raţiunile dimensionării rezonabile a diferenţei dintre veniturile şi cheltuielile statului o constituie tocmai creşterea şansei alimentării cu bani a sectorului privat de către bănci. Căci fără trecerea decisivă la alimentarea cu bani mai mulţi a mediului de afaceri, care să redobândească întâietate faţă de stat, va fi dificilă deschiderea celui de-al doilea front.

Societăţii româneşti, în 2011, nu-i va fi deloc uşor să se angajeze în două bătălii. Bugetul va avea nevoie, în 2011, de transformări structurale profunde. Iar ieşirea din recesiune va pretinde schimbări radicale, care vor proiecta desenul noului ciclu economic. Va fi de fapt o nouă tranziţie, de la faza de declin a ciclului economic pornit în anul 2000 la faza de avânt a viitorului ciclu.

Din nefericire, înainte de recesiune economia românească a fost dominată de un dezechilibru puternic între creşterea cererii de cumpărare pe toate planurile - de la limuzine şi case până la bunuri curente - şi oferta internă de bunuri şi servicii, care a rămas în limite modeste. De altfel, modeste au fost şi procesele de restructurare. Iar după ce România a intrat în recesiune, întreaga restructurare în economia privată s-a rezumat la disponibilizări de personal şi la tăieri de cheltuieli. Fără să fi fost atacate problemele competitivităţii economice. Urmarea: au început să vină prea puţini bani la buget. Fiindcă s-au redus, în serie, veniturile bugetare obţinute din trei surse importante: impozitele pe salarii, impozitele pe profit şi taxa pe valoarea adăugată. Investiţiile s-au restrâns şi ele. Multe companii româneşti fie că au ajuns la cote extrem de mici de profitabilitate, fie s-au situat sub pragul rentabilităţii.

Din această spirală nu avem cum să ieşim decât dacă o parte a bugetului va stimula consumul, în timp ce o altă parte va susţine investiţiile. Cu o condiţie: să nu se mai aloce fonduri pentru investiţii fără a fi folosite.