Modificarea Codului fiscal aduce 300.000 de clienţi noi în pensii private

Autor: Angela Placinta 04.08.2010

Introducerea plăţii de contribuţii de asigurări sociale pentru persoanele fizice autorizate şi pentru cele care încasează venituri în baza unor contracte de drepturi de autor reprezintă o gură de oxigen pentru fondurile de pensii private, în condiţiile în care le va aduce 200.000-300.000 de clienţi noi, după cum estimează administratorii.

În prezent, fondurile de pensii administrate privat (pilonul II) au aproximativ 5 milioane de clienţi. În mod obişnuit, pentru a atrage câteva sute de mii de noi clienţi fondurile de pensii trebuie să aştepte un an sau chiar mai mult. Lunar, la fondurile de pensii de pilon II intră aproximativ 15.000-25.000 de participanţi noi.

"Vom avea câteva sute de mii de noi participanţi la pilonul II (în toată piaţa - n. red.), probabil două-trei sute de mii, este o veste bună pentru sistemul de pensii private. Nu putem cuantifica impactul modificării Codului fiscal în sume, nu există statistici exacte, dar cu siguranţă este o gură de aer, după ce am fost ameninţaţi cu scăderea contribuţiilor", afirmă Simona Diţescu, directorul general al BCR Pensii.

Fondurile au primit în ultimul an două lovituri dure din partea guvernului: în primul rând, nivelul contribuţiei a fost "îngheţat" anul trecut la 2% din veniturile brute ale participanţilor, deşi trebuia să urce la 2,5%, lucru care s-a întâmplat abia anul acesta.

În al doilea rând, guvernul a încercat acum trei luni să scadă nivelul contribuţiei la 0,5%, pentru a reduce deficitul bugetului de asigurări sociale de stat, având în vedere faptul că sumele care merg la privat se scad din cele care merg la stat. Autorităţile au decis însă să nu ia această măsură după ce au primit o scrisoare în acest sens de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană. În aceste condiţii, creşterea numărului de participanţi cu câteva sute de mii de persoane este o veste foarte bună pentru fondurile de pensii.

Modificarea Codului fiscal pentru lărgirea bazei de impozitare cu CAS (contribuţie de pensie), CASS (sănătate) şi contribuţie de şomaj la persoanele fizice autorizate şi la cele cu contracte de drepturi de autor a intrat în vigoare la 1 iulie, dar până la începutul acestei săptămâni au lipsit normele de aplicare.

Unele persoane cu contracte de drepturi de autor sau care sunt PFA au şi carte de muncă, ceea ce înseamnă că nu vor intra în sistemul pensiilor private ca participanţi noi, dar vor creşte contribuţiile pe care le plătesc, în urma majorării venitului la care se aplică CAS.

"Este un lucru bun, nu în fiecare zi intră atât de mulţi participanţi în sistem", explică Radu Brăgărea, directorul de operaţiuni al Eureko Pensii, care în prezent aşteaptă avizul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru a ocupa poziţia de CEO al companiei, înlocuindu-l pe Besim Jawad.