Opinie Sorin Pâslaru: Dacă Vestul este în criză că are salarii mari, la noi de ce e şi mai rău ca la ei?

O explicaţie pentru criza prin care trece Uniunea Europeană vine simplu comparând salariile muncitorilor români de la Nokia cu cele ale foştilor angajaţi ai concernului finlandez, germanii de la Bochum.

Salariul minim plătit de Nokia la Cluj este de 230 de euro, în timp ce în Germania, la fabrica de la Bochum, salariul celui mai prost plătit muncitor german era de 1.600 de euro. Cheltuielile Nokia cu salariile sunt de şapte ori mai reduse în România. La o medie a cheltuielii salariale de 600 de euro pe lună per angajat, cei 3.000 de muncitori de la Jucu îi costă pe finlandezi maxim 22 de milioane de euro pe an. 22 de milioane de euro pe an cheltuieli cu salariile la venituri de un miliard de euro, la cât a ajuns fabrica anul trecut. Aşa da afacere.

Confruntate cu un mediu de business tot mai competitiv, multinaţionalele preferă locaţiile cu o mână de lucru mai ieftină. Vede toată lumea această tendinţă. Noutatea este că aceasta devine o explicaţie, propusă de tot mai mulţi analişti, pentru grava criză financiară şi economică prin care trece Vestul.

Căderea comunismului şi noile posibilităţi de comunicaţii au făcut posibile relocări masive. Sute de mii de locuri de muncă din industrie au fost închise în Vest pentru a fi mutate în Est, în Europa sau mai departe, în Orient. Şi cum slujbele în industrie (un tehnician într-o fabrică de sticlă) sunt mai bine plătite decât în servicii (un vânzător la supermarket), occidentalul mediu se confruntă cu scăderea, în medie, a salariilor, iar statul cu venituri mai reduse la buget.

Dar cum toţi aşteaptă acelaşi nivel de trai, statele au decis să păstreze cheltuielile. Nu se mai pun la socoteală obligaţiile companiilor şi statelor cu pensiile, majoritatea de tipul celor "speciale" din România, adică indexate la nivelul salariilor celor din branşa respectivă şi calculate în funcţie de ultimul salariu obţinut în perioada de activitate. De aici deficitele bugetare de 10-12% din PIB, care acum 4-5 ani ar fi îngrozit orice ministru de finanţe din zona euro, dar acum sunt acceptate cu uşurinţă. Este adevărat că, pe de altă parte, rezultatele multinaţionalelor cotate la Paris sau la New York, care se bazează din ce în ce mai mult pe venituri obţinute în afara ţării de reşedinţă, arată mai bine. Dar asta nu înseamnă că economiile în întregul lor arată mai bine. Pierderea de competitivitate provenită din costul salariilor se compensează greu cu câştiguri din eventuala implicare în slujbe cu calificări mai înalte, şi deci pe termen scurt populaţia pierde.

Vestul îşi trimite cetăţenii la joburi bine plătite la sucursalele din străinătate ale multinaţionalelor sprijinite prin orice mijloace să se extindă în ţări mai slabe, dar nu este de ajuns. Din acest punct de vedere, în România ar trebui să se simtă numai impactul pozitiv al acestei crize prin care trece Europa de Vest.

Este de înţeles că Old Europe este în criză, pentru că are forţă de muncă îmbătrânită, plătită prea scump comparativ cu alte pieţe. Dar de ce noi traversăm o scădere atât de gravă a activităţii economice, când nivelul salariilor este la a şaptea parte din ce câştigă un german?

Dacă ei au salarii mari şi, normal, trebuie să accepte ajustarea, de ce în România criza este şi mai gravă, cu o scădere economică şi mai dură?

O explicaţie posibilă este antrenarea prea redusă a economiei prin aceste investiţii. 1 miliard de euro export este mult. Înseamnă 3% din exporturile anuale ale României. Dar 22 de milioane de euro salarii plătite anual la Nokia este puţin relativ la un PIB de 120 de miliarde de euro.

Cu 100 de Nokia poate că s-ar mai mişca ceva. Dar cum facem să le aducem?

Sorin Pâslaru este redactorul-şef al Ziarului Financiar