Am pregătit ceaiul

curat preacurat, împachetat în propria frumuseţe,
trupul tău nu se mai arată.

pe blid - gura căscată a peştelui.
deasupra blidului - sânii tăi ghemuiţi în albul
scrobit care-i apără de străveziu şi de alte rele.
eu nu mai ştiu unde sfârşeşte malul râului
şi unde e curgere lină. Golim blidul
alegem carnea albă, înlăturăm oasele,
dar lăsăm neclintit capul peştelui
cu ochii încă uimiţi de smuncitura din râu.
"Ce facem cu el? E atât de singur."
"Cum ce facem? Aruncă-l motanului"
"Ai dreptate - poate-l duce la râu..."

o urmăresc cum iese cu blidul pe palmă,
cu motanul împleticindu-i-se printre glezne,
printre micile-i rătăciri.
eu pregătesc ceaiul şi aşteapt, uite,
cine ştie a câta zi să se întoarcă motanul
şi să apară şi ea în urma motanului
revenind din rătăcirea-i prea lungă...

în rest, se topeşte malul în mângâierile apei,
continuă nesfârşita plăcere a apei de-a muşca malul,
totul curgând, răscolind, mângâind -
mângâieri nămoloase,
mângâieri până la dezgolire de inimă
printre veşminte şi oase
tot mai apoase.