Fantastul care şi-a răpus moartea

Un scriitor de anvergură, "care a trăit după 1945 în Italia, Argentina şi apoi în Spania, la Madrid, continuând să scrie în limba sa maternă, dar şi în franceză şi spaniolă", a fost Vintilă Horia.
Lucrările publicate i-au adus o serie de premii, precum "Medalia de aur" Il Conciliatore din Milano (1961) şi Premiul "Dante Alighieri" din Florenţa (1981). A fost primul român distins cu Premiul Academiei Goncourt în 1960, "atestând astfel calităţile de construcţie ale unui scriitor vizionar şi ale unui stilist de reputaţie mondială". (Mircea Popa)
Cum s-a născut acest fantast? Probabil în timpul orelor sordide de la Colegiul Sfântul Sava, pe când încerca să se salveze imaginându-se transpus într-o altă epocă, eventual în acelaşi colegiu sau aceeaşi bancă de şcoală, dar într-un alt timp. Sau poate în urma nopţilor de rătăcire prin Bucureştiul acela năzuros şi ascuns pe care adesea ochii obişnuiţi nu îl pot zări. Să fi descoperit într-un târziu, într-o tavernă de mahala, înecat în alcool şi opium, tăinuitele "melodii ale spaţiilor"care i-au deschis mintea către priviri abisale înăuntrul său? Să fi descoperit astfel suflul de viaţă suflat de Dumnezeu peste un bulgăr de lut "pe care l-a numit Om", simţind astfel prima bucurie în "armonia care i-a răsunat în urechi"? Şi de atunci, "muzica spaţiilor nesfîrşite" să-i fi răscolit "străfundurile sufletului ca o amintire"? (Melodia spaţiilor)
Sau poate fantastul ploilor reci de toamnă cu prăbuşirea întregii naturi într-o amorţire aparentă şi visătoare. Aşa ajunsese să fericească "întotdeauna oamenii care mor toamna, căzând odată cu frunzele, părăsind o lume pustie şi îndoliată, în care stingerea vieţii e ceva armonic, întregind imaginea cadrului exterior." (Orbul)
Vintilă Horia a reuşit poate să descopere cum poţi trăi prin propria moarte, de fapt o reflectare în oglindă a propriului suflet, dar inversat; el îşi trăieşte destinul dinspre viitor către trecut sau "mi se pare că tu eşti acela care trăieşti prin mine, pentru că eu sunt trecutul tău, cu alte cuvinte tot ceea ce ai făcut şi ai gândit până acum". (Imposibila moarte a lui Vladimir Noapteş).
Sufletele aparent dispărute apar transfigurându-se în noi destine sau continuându-le pe cele vechi, aşa cum şi-ar fi dorit cândva în vechime. Vintilă Horia sondează "abisalul psihologic" al subconştientului uman, întâlnind acolo "corespondenţe şi similitudini secrete şi inedite dintre stările umane şi materia neînsufleţită". (Mircea Popa)
Unul dintre cele şapte destine ale pisicii se poate întoarce pentru a-şi împlini destinul anterior: "Taina a sărit în braţele mele şi a început să toarcă. Nu simţeam nici o greutate, ci numai o mângâiere delicioasă care însoţea fiecare dintre mişcările ei. …Prietenia dintre sufletul pisicii şi Adriana mă umplea de nelinişte. Atâta pasiune de dincolo de moarte! Atâta dorinţă de a stăpâni prin moarte sufletul unei femei, pe care-l simţea asemenea. Mă înnebunea gândul că altcineva decât mine mângâia trupul iubitei mele şi poseda o parte din sufletul ei". (Sufletul pisicii)
Viaţa dintr-un orăşel transilvan cu o populaţie "din trei părţi aproape egale de români, germani şi unguri", îşi trăieşte misterul secular prin povestea unei grozăvii petrecute cu zeci de ani în urmă când "cineva încoronase cu cârnaţi creştetul graţios al unei statui ce reprezenta în piatră o fecioară înaltă şi frumoasă simbolizând nu ştiu ce legendă care amintea originea cetăţii".
În mijlocul misterului, se afla "fostul conducător al arhivei" oraşului, Fekete Tivadar, care sublinia că "sunt mistere care se nasc în istorie şi pe care numai istoria le poate desluşi. Ceea ce încercaţi dumeavoastră e mai presus de puterile unui om. Şi apoi, dumeavoastră, să am iertare, nu sunteţi de pe locurile acestea". (Ucigaşul Teofil)
Cine poate fi misteriosul Fekete Tivadar dintr-un uitat orăşel ardelean, personaj care reuşeşte să dezbine trei comunităţi creştine şi să elimine urmele fiecărui urmăritor, închizându-l în statuia fecioarei unde se sufoca din lipsa aerului? Să fi descoperit Vintilă Horia o întâmplare nefirească - din multele altele - care sunt în spaţiul ardelean, o istorie încă ignorată şi neînţeleasă pe deplin de către aceia care locuiesc în afara lui?
Apropierea de moarte este imaginată de Vintilă Horia într-un sfârşit de noiembrie, noaptea târziu, când un student român aflat la studii la Viena, se întîlneşte cu un "ins descompus, venit parcă din altă lume, care i se prezintă drept "Moartea personală" şi oferindu-i şi explicaţia de rigoare: "Caraghios mai eşti. Şi naiv pe deasupra. Ce, nu ştiai până acum că fiecare om are moartea lui? Că moartea e un al doilea eu al fiecăruia? O fiinţă care se naşte o dată cu tine şi te urmăreşte, clipă de clipă, până în mormânt? Numai în basmele pentru copii moartea e o femeie osoasă cu coasa pe umeri, care taie pe rând firul vieţilor omeneşti. Moartea, prietene, e în fond un al doilea suflet. Câţi oameni, atâtea morţi. Pricepi?" Nelăsându-se influenţat de o asemenea explicaţie, eroul nostru îşi omoară moartea într-o confruntare. Se pare însă că greul existenţei pleacă din acel moment, deoarece personajul nostru va rătăci multă vreme prin lume, repetând la infinit o mare sumă de gesturi şi întâmplări, plicticoase până la saţietate. A ajuns să se întrebe cuprins de disperarea perspectivei de a ajunge milenar: "Până atunci, doamne, cum îmi voi ucide timpul? Aceasta e întrebarea!"

ADRIAN MAJURU (n. 1968) este cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti [i coordoneaza Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Este autorul mai mulor carti despre Bucuresti, precum Bucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenta si Bucuresti. Povestea unei geografii umane. In sfera preocuparilor sale se afla si zona de underground social urban. In sprijinul celor care studiaza acest domeniu din perspectiva antropologica, a editat lucrari cu referire la cersetorie, delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie, prostitutie, incepand cu anul 2005. Intre alte titluri publicate, amintim aici selectiv Copilaria la romani, Familia Minovici - univers spiritual si Destin valah in ilustratii si 101 texticulete. In prezent, coordoneaza seriile "Antropologia urbana" si "Periferii nocturne" la Editura Paralela 45.