Dacă am putea crede...

Am vrea să fim crezuţi. Am vrea să fim luaţi în serios. Am vrea - în special - să iasă bani. Bani făcuţi de alţii. Să vină ăia din ţările alea ale lor şi să lase banu' aici. Dar cum s-ar putea întâmpla asta, când primii care nu ne cred şi nu ne iau în serios şi n-ar da nici un ban pe noi suntem chiar noi înşine?
Am redescoperit asta - nu-i o noutate, fireşte - stând la un stop şi uitându-mă la plăcuţa pe care sunt scrise instrucţiunile, căci era un stop care poate fi acţionat de pietoni. S-o fi gândit cineva, vreodată, cineva din administraţia locală sau centrală, că - dacă am lua pe bune în calcul posibilele venituri din turism - ar trebui ca orice indicaţie stradală să fie şi într-o limbă de circulaţie internaţională?
Reclamele, da! Multe dintre ele par gândite exclusiv pentru vorbitorii de engleză şi am intrat în magazine în care TOTUL e în această limbă, exceptând bizari hibrizi de genul "La toate produsele din in, 20% off". Of! În rest, însă, vorbim doar noi cu noi, cine nu-nţelege moş-barză-viezure să fie sănătos, ce naiba a mai venit pe-aici?
Nu este, evident, o problemă de bani. Inscripţiile dedicate musafirilor ar costa mai puţin (şi ar fi mai simplu de făcut) decât ciudăţeniile alea enorme pictate pe trotuare, care ne îndeamnă să traversăm pe la traversare... Este o problemă de gândire. Pur şi simplu nu ne putem gândi că Bucureştiul, de pildă, ar putea fi o destinaţie turistică. De câte ori v-aţi întâlnit cu grupuri de turişti aflaţi într-un tur al oraşului? Sigur, e foarte uşor să spui: Cine să vină, nene, în nebunia asta, să dea-n gropi şi să stea cu orele la stopuri? Nu, nu din cauza asta nu vin, ci pentru că nu-i invităm, nu-i atragem, şi asta din cauză că nici măcar nu ne dă prin minte. Se face turism în cele mai amărâte zone din lume şi în cele mai grele condiţii de deşert, gheaţă, altitudine etc. Oamenii sunt curioşi şi dispuşi la experienţe. Totul e să vrei.
Dacă am putea crede în noi, în ceea ce avem, în ceea ce suntem în stare (nu vi se pare ciudat că români care trag mâţa de coadă în ţară devin repede prosperi o dată ajunşi "afară"?), am putea trăi binişor numai din turism, industria auto şi agricultură, toate celelalte activităţi fiind opţionale.

TUDOR CÂLIN ZAROJANU (n.1956) a absolvit secţia de Informatică a Facultăţii de Matematică, Universitatea Bucureşti, cu lucrarea de licenţă "O privire matematică asupra piesei «Romeo şi Julieta»", publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani în informatică, pe toate sistemele de calcul şi în toate tipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian, săptămânal, lunar, agenţie de ştiri, radio, TV. A debutat editorial cu volmul de proză scurtă "Viaţa ca troleibuz" (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia "Viaţa lui Corneliu Coposu" (1996, ediţia a doua 2005), romanele "Reluare cu încetinitorul" (1997) şi "Sfârşitul lumii" (2005), culegerea de proză scurtă "Copiii asfaltului" (2007). În prezent lucrează în TVR, fiind realizatorul talkshow-ului "În spatele uşilor deschise", şi este colaborator permanent al Ziarului de Duminică, al revistei Flacăra şi al Radio România Cultural.