Cosmote anunţă venituri de 115 milioane de euro, în creştere cu 6% faţă de anul trecut. Numărul de clienţi rămâne peste şapte milioane

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 05.08.2010

Cosmote, numărul trei pe piaţa locală de telefonie mobilă, a înregistrat în al doilea trimestru venituri de 115 mil. euro, în creştere cu 6,3% faţă de anul trecut, pe fondul unui avans cu 5,8% al bazei de clienţi, la 6,7 milioane de utilizatori, potrivit datelor anunţate de grupul OTE.

Aproape 20% din numărul de utilizatori au contracte de abonament, potrivit Cosmote. Profitul operaţional (EBITDA) a fost de 18,7 mil. euro, în scădere cu 11,8 faţă de anul precedent, potrivit OTE. "Excluzând rezultatele înregistrate de Zapp, scăderea EBITDA din trimestrul doi este de 9%, reflectând o alocare mai mică a cheltuielilor destinate serviciilor telecom din partea clienţilor şi eroziunea preţurilor, datorată contextului economic şi competiţiei intense", au spus reprezentanţii companiei. Veniturile au crescut uşor (0,2 mil. euro) şi faţă de primul trimestru, când încasările au fost de 114,8 mil. euro.

"Cosmote România a reuşit să păstreze o evoluţie financiară constantă şi pozitivă în cursul primului semestru din 2010, pe fondul unui cadru economic dificil, al competiţiei intense, dar şi al unei pieţe mature", au adăugat reprezentanţii companiei. "Extinderea bazei de abonaţi, în special pe segmentul business, a generat o creştere semnificativă a veniturilor. Numărul clienţilor prepaid a crescut şi el, în ciuda competiţiei dure pe acest segment. Veniturile din servicii au crescut cu 2,6% în al doilea trimestru, din care veniturile din serviciile aferente apelurilor iniţiate au crescut cu 1%. Cu o cotă de piaţă de peste 24% şi intrând pe piaţa de internet mobil în bandă largă în urma achiziţiei Zapp, Cosmote România se concentrează pe întărirea prezenţei sale pe segmentele de internet mobil şi corporate."

Împreună cu Zapp numărul de clienţi de la finele lunii iunie a fost de 7,09 milioane - în creştere cu 12% faţă de anul trecut, dar în scădere uşoară faţă de martie 2010.

"Suntem mulţumiţi de evoluţia companiei în primul semestru, având în vedere provocările contextului economic, scăderea consumului, competiţia intensă şi investiţiile masive ale Cosmote pentru dezvoltarea principalelor direcţii de business.", a spus Konstantinos Apostolou, CFO al Cosmote România.

Veniturile totale în prima jumătate a anului 2010 au atins valoarea de 229,8 mil. euro, înregistrând o creştere de 9,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Venitul mediu lunar pe utilizator (ARPU) pentru T2 2010 a fost 4,52 euro, comparativ cu 4,34 euro în primul trimestru din 2010.

Deşi Orange şi Vodafone au afişat scăderi ale veniturilor în T2, Cosmote are încă de recuperat un decalaj important faţă de liderii pieţei. Orange România, spre exemplu, a înregistrat în T2 venituri totale de 247 mil. euro.