Stiglitz: SUA se confruntă cu o revenire anemică a economiei. Va avea nevoie de noi stimuli din partea guvernului

Autor: Adrian Voicu 06.08.2010

Laureatul premiului Nobel pentru Economie Joseph E. Stiglitz a declarat că economia SUA se confruntă cu o "revenire anemică", guvernul trebuind să adopte noi măsuri de stimulare, informează Bloomberg.

Administraţia Obama "şi-a asumat riscuri mari şi iar acestea nu par să dea rezultate", a spus Stiglitz într-un interviu. "Revenirea economică este atât de slabă încât nu poate genera destul de multe locuri de muncă pentru cei nou intraţi în câmpul muncii, ca să nu mai vorbim de găsirea de locuri de muncă pentru cei 15 milioane de americani care au nevoie de un job şi nu îl pot găsi".

"Este absolut clar că este nevoie de o a doua rundă de stimulare", a spus Stiglitz. "Aceasta trebuie mai bine realizată. Trebuie să se concentreze mai mult pe profitul din investiţii, educaţie, infrastructură, tehnologie. Şi dacă realizezi aceste investiţii puternice, datoria pe termen lung a guvernului va fi de fapt mai mică iar creşterea economică va fi mai puternică".

Ritmul de creştere a economiei americane a încetinit în trimestrul II, cu un avans de 2,4% după ce în primul trimestru acesta se situa la 3,7%.