De ce este necesară asigurarea obligatorie a locuinţelor
După ani buni de aşteptare, s-a reuşit reintroducerea asigurării
obligatorii a locuinţelor. O astfel de asigurare era necesară din
motive economice şi sociale, iar efectele sale benefice se vor
vedea în timp. Din punct de vedere economic, bugetul de stat ar fi
putut fi degrevat de zeci de milioane de euro într-o perioadă de
criză în care guvernul vrea să ţină sub control deficitul bugetar
dacă această asigurare intra mai devreme în vigoare. Conform
datelor oficiale, cele 17 companii de asigurări care practică
asigurări facultative de locuinţe au constituit aproximativ 10
milioane de euro rezerve de daună avizate pentru daune produse ca
urmare a inundaţiilor din ultimul timp, iar dauna medie este în jur
de 4.000 de euro.
Ţinând cont de faptul că inundaţiile au afectat peste 7.000 de
locuinţe, dacă această asigurare intra în vigoare cu o lună şi
jumătate mai devreme, s-ar fi făcut o economie la buget de cel
puţin 30 mil. euro. În plus, bugetul de stat şi bugetele locale au
o cotă de 40% de participare la fondul constituit din amenzile
contravenţionale pentru cei care nu îşi asigură locuinţa, stabilite
prin lege. Conform estimărilor PAID (Pool-ul de Asigurare Impotriva
Dezastrelor, compania înfiinţată de 13 asigurători), în jur de un
milion de locuinţe vor fi asigurate în următoarele şase luni din
cele aproximativ 8,3 milioane existente. În acest moment, circa 2
milioane de locuinţe sunt asigurate facultativ, iar pentru aproape
450.000 de proprietari cu probleme sociale autorităţile locale vor
plăti primele.
Chiar dacă în acest moment asigurarea obligatorie acoperă doar trei
riscuri şi anume cutremur, inundaţii şi alunecări de teren,
necesitatea introducerii ei rezidă şi din interesul economic şi
social al persoanelor fizice şi juridice de a-şi proteja
proprietăţile, de a-şi continua activitatea curentă sau de
producţie, de a beneficia de un ajutor minim. Asigurarea
obligatorie poate fi interpretată şi ca o modalitate de
solidaritate socială cu cei afectaţi de dezastre indiferent de
mărimea averii acestora, chiar dacă principiul care stă la baza
oricărei asigurări este cel al mutualităţii între membrii unei
comunităţi de risc. Principiul mutualităţii presupune participarea
tuturor asiguraţilor la formarea fondului de asigurare, iar de
acesta beneficiază doar cei care se confruntă cu riscul asigurat. O
altă componentă de natură socială este reprezentată de preţul
foarte mic al asigurării, astfel încât toate persoanele să poată
să-l plătească indiferent de puterea lor de cumpărare, în
comparaţie cu cel al asigurării facultative care este de câteva ori
mai mare, acest lucru fiind posibil şi datorită faptului că
asigurarea obligatorie este atotcuprinzătoare, spre deosebire de
cea facultativă, care este selectivă şi, prin urmare, mai
costisitoare. În presă au apărut opinii critice referitoare la
faptul că proprietarul unei vile şi proprietarul unei garsoniere
confort 3 vor plăti aceeaşi primă, cumpărând aceeaşi acoperire de
20.000 de euro, inducându-se ideea greşită că prima de asigurare se
plăteşte în funcţie de valoarea reală a bunului sau de puterea de
cumpărare a asiguratului. Indiferent de tipul asigurării, fie că
este vorba de o asigurare obligatorie sau facultativă, prima de
asigurare se calculează în funcţie de suma asigurată iar în acest
caz suma asigurată de 20.000 de euro este aceeaşi pentru toţi
asiguraţii, indiferent de valoarea bunurilor sau puterea lor de
cumpărare.
Cine doreşte să-şi extindă acoperirea până la valoarea reală a
bunului o poate face printr-o asigurare facultativă ce presupune şi
plata unei prime suplimentare. În cazul producerii riscului
asigurat, pragul impus de lege de 10.000 sau 20.000 de euro în
funcţie de tipul construcţiei din asigurarea obligatorie,
acţionează în acest caz ca o adevărată franşiză deductibilă pentru
asigurarea facultativă, în sensul că pagubele care depăşesc acest
prag intră sub incidenţa asigurării facultative, iar cele a căror
valoare se situează sub aceste niveluri rămân în sarcina asigurării
obligatorii. Despăgubirea la care are dreptul asiguratul în cazul
contractului obligatoriu se calculează în concordanţă cu principiul
primului risc. Conform acestui principiu, despăgubirea este egală
cu paguba în limita sumei asigurate, fiind cel mai bun principiu de
despăgubire aplicat în asigurări din punct de vedere al
asiguratului.
Consider că această formă a asigurării obligatorii are şi puncte
slabe ce trebuie remediate în viitor, deoarece în stabilirea sumei
asigurate şi implicit a primei de asigurare nu se ţine seamă de
suprafaţa locuinţelor. De asemenea, nu se ţine cont de faptul că
România este împărţită pe zone seismice, că există discrepanţe
între zonele geografice cu privire la riscul de inundaţii sau de
alunecări de teren, că există zone în care riscurile cuprinse în
asigurare nu se produc niciodată, iar în astfel de cazuri
asigurarea nu-şi are rostul şi acţionează doar componenţa socială a
acesteia. Toate aceste elemente trebuie să fie luate în considerare
în viitor astfel încât fundamentarea tarifului de primă să se
realizeze pe baze actuariale, cât mai corect atât din punct de
vedere al riscului asigurat, cât şi din punct de vedere social. În
acest sens, consider că e necesar ca pragurile privind suma
asigurată să fie înlocuite cu norme de asigurare stabilite pe
metrul pătrat de suprafaţă construită, iar cuantumul lor să fie
diferenţiat în funcţie de elementele menţionate anterior.
Dan Armeanu este profesor universitar de finanţe şi asigurări
la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori,
Academia de Studii Economice, Bucureşti