Eliminarea subvenţiilor pentru căldură majorează afacerile Baxi

Autor: Catalin Lupoaie 09.08.2010

Distribuitorul de centrale termice Baxi România, subsidiara locală a grupului BDR Thermea înregistrat în Olanda, a realizat în primul semestru o creştere de 45% a cifrei de afaceri, până la 7,7 mil. lei (1,9 mil. euro), pe fondul creşterii numărului de debranşări determinate de eliminarea subvenţiilor pentru încălzire. "Creşterea vânzărilor noastre se justifică prin programele de marketing mai active (...). Însă fenomenul cu cel mai important impuls este anunţul autorităţilor de renunţare la subvenţiile pentru încălzire, care a dus la creşterea considerabilă a vânzărilor. Este o tendinţă care se va menţine şi se va accentua pe termen scurt şi mediu, mai ales că din toamnă preţul la încălzire şi apă caldă din sistemul public va creşte dramatic", a declarat Sever Scarlat, directorul general al Baxi România. Compania estimează pentru întregul an un avans de 15%, până la 16 mil. lei. În primele şase luni, compania a vândut pe piaţa locală 3.600 centrale termice, boilere şi panouri solare, dintre care peste 55% au fost marca Baxi. Compania susţine că a avut în 2009 o cotă de piaţă de 7% şi estimează o creştere de trei puncte procentuale în acest an.