Hotelul Ardealul din Arad a fost scos la vânzare cu 15 milioane de euro

Autor: Mediafax 09.08.2010

Hotelul de două stele Ardealul din Arad a fost scos la vânzare pentru suma de 15 milioane de euro, a spus Joiţa Pap, proprietara unităţii. "Ne-am hotărât să vindem pentru că vrem să investim în alt domeniu. Preţul pe care îl cerem este 15 milioane de euro, negociabil", a spus Joiţa Pap. Hotelul are o capacitate de 180 de locuri şi dispune şi de o sală de conferinţe. Numit iniţial "Grand Hotel Crucea Albă", Ardealul a fost deschis în anul 1841, este declarat monument istoric şi a fost construit de către arhitectul Franz Mahler pe locul unui han din secolul al XVIII-lea.
De-a lungul timpului, hotelul a găzduit personalităţi marcante ale vremii, printre care George Coşbuc, I.L.Caragiale, Octavian Goga, George Enescu, Jules Massenet, François Copée, Ady Endre şi Arany Janos. În 1846, în sala de festivităţi a hotelului a concertat Franz Liszt. Hotelul a fost restaurat în anul 1974.