Brailact a început exporturile şi a demarat producţia sub mărcile private ale retailerilor

Autor: Diana Tudor Stoica 11.08.2010

Yannis Mythis, directorul general al Brailact Brăila, unul dintre cei mai mari producători de lactate care a intrat anul trecut în insolvenţă, susţine că dacă anul trecut strategia companiei a vizat reducerea de costuri, începând din acest an managementul producătorului de lactate se uită în principal la dezvoltarea companiei pe plan local şi nu numai.

"Avem deja un an şi jumătate de observaţie în care am realizat diferite restructurări.
Am planificat producţia mai bine şi am micşorat utilităţile prin faptul că am decis să nu producem în fabrică în fiecare zi. Am restructurat departamentul de logistică prin stabilirea de noi trasee de distribuţie pentru aprovizionarea conturilor din zonele rurale şi am făcut şi disponibilizări în departamentele unde a fost necesar acest lucru. Anul acesta vom lucra la dezvoltare", a declarat Yannis Mythis, directorul general al producătorului de lactate care a avut la finalul anului 2009 o cifră de afaceri de 5,9 mil. euro şi 120 de angajaţi, potrivit datelor Registrului Comerţului.

Distribuţie naţională, principalul obiectiv
Astfel, principalele obiective pentru anul 2010 ale Brailact sunt extinderea distribuţiei pe plan local, dezvoltarea exporturilor şi lansarea de noi produse. "Vrem să avem distribuţie naţională până la finalul primei jumătăţi a anului 2011. Atunci sperăm să avem 7.000-8.000 de puncte de vânzare, faţă de 2.000, câte avem acum. În prezent, nu acoperim zone precum nordul Moldovei sau Ardeal prin distribuţie directă. De aceea, recrutăm agenţi regionali de vânzări care să îşi formeze propriile echipe", a mai spus Mythis, com­pletând că echipa de vânzări se va mări cu aproximativ 20 de persoane până la finalul acestui an.
El nu a dezvăluit care vor fi primele zone vizate pentru demararea extinderii, însă a menţionat că sunt luate în calcul în principal oraşele mari şi clienţii care prezintă riscuri mici de neîncasare a banilor. Brailact distribuie direct doar în Capitală şi în judeţele Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, în restul ţării produsele fiind comercializate prin intermediul lanţurilor de magazine din retailul modern.
"Căutăm în continuare să încheiem parteneriate cu distribuitori locali, acolo unde nu putem acoperi prin distribuţia directă, asta urmând a fi una dintre prin­cipalele responsabilităţi ale agenţilor de vânzări regio­nali", a afirmat directorul general al companiei.
În plus, Brailact a intrat anul acesta în lanţul de magazine Kaufland, cu care a început o colaborare regională pentru partea de sud-est a ţării, şi se pregăteşte să înceapă producţia pentru mai multe mărci private ale retailerilor moderni prezenţi pe plan local. "Producem deja brânzeturi şi nu numai pentru marca privată a lanţului Cora (Winny - n. red.) şi am semnat recent şi cu Mega Image. În acest moment, suntem în faza de semnare a altor două contracte similare, urmând să începem şi producţia de lapte ca marcă privată a retailerilor", a explicat Mythis.

Europa de Vest, prima vizată pentru export
Strategia actuală a Brailact nu vizează însă doar dezvoltarea vânzărilor locale, ci şi a exporturilor, atât către ţări din Uniunea Europeană, cât şi către alte continente, după ce compania a primit la începutul acestei veri licenţa pentru export. Obiectivul producătorului de lactate din Brăila este ca exporturile să asigure 20% din vânzări în următorii trei ani.
"Am demarat primele contracte pentru export intracomunitar, în Europa de Vest. Purtăm însă negocieri şi pentru ţări din afara comunităţii, cum este, de exemplu, Australia. Exportăm sub brand propriu comenzi încă micuţe de brânzeturi albe, din luna iulie a acestui an, deocamdată doar spre HoReCa(hoteluri, restaurante etc. - n. red.). Nu am intrat în lanţurile mari de magazine din afara ţării deoarece vrem mai întâi să învăţăm piaţa", a spus reprezentantul Brailact, completând că vânzările vor fi demarate propriu-zis abia din septembrie, după terminarea vacanţei.
Directorul general al companiei din Brăila nu a dezvăluit numele tuturor ţărilor din Europa vizate pentru export, însă a menţionat că Brailact va începe în scurt timp să intre într-un lanţ de 50 de magazine din Grecia cu lactatele româneşti. De asemenea, Mythis a adăugat că sunt vizate şi comunităţile de români.
"Deja primim comenzi pentru comunităţile de români din Europa şi am identificat eventuali parteneri. În Spania sunt peste 150 de magazine şi restaurante cu specific etnic, în timp ce în Italia sunt peste 250 de unităţi similare, în care există cerere pentru produse tradiţio­nale româneşti. În paralel, discutăm şi pentru câteva mărci private în comunitate."

Planul de reorganizare a fost aprobat de creditori
În urma restructurărilor realizate în 2009 şi a planurilor de dezvoltare a companiei, Mythis susţine că planul de reorganizare a companiei pentru ieşirea din insolvenţă a fost aprobat de creditori, urmând să fie aprobat în septembrie şi de judecătorul sindic.
"Noi ne-am propus ca în trei ani să achităm toate datoriile pe care le avem către creditori. Începând din primul semestru al acestui an nu mai avem cheltuieli financiare mari, iar acest lucru este un avantaj. De aceea, pentru finalul acestui an estimăm că vom avea o cifră de afaceri similară celei din 2009 şi că vom înregistra maximum o pierdere de 3 milioane de lei", a declarat Yannis Mythis, directorul general al Brailact, completând că în prima jumătate a anului cifra de afaceri şi profitul operaţional înregistrat au fost similare cu cele realizate în prima jumătate a anului 2009.
Brailact a intrat în procedura de insolvenţă în primul trimestru al anului 2009, în urma unui proces deschis de Omnisoft, companie din Capitală cu afaceri de 2,8 mil. euro în 2008 şi cu activităţi în editarea de programe IT. Aceasta cerea restituirea sumei de 10.446 de lei, în condiţiile în care datoria minimă pentru deschiderea procedurii de insolvenţă era la acea dată de 10.000 de lei.
Anul trecut, producătorul a înregistrat o scădere de 20% a cifrei de afaceri în lei şi de 30% a celei în euro, la 25 mil. lei (5,9 mil. euro), reuşind în aceeaşi perioadă să înregistreze însă profit operaţional, după ce a finalizat anul 2008 cu pierderi. Mythis nu a menţionat care au fost datoriile totale ale Brailact anul trecut, însă în 2008 acestea erau de peste 11 milioane de euro, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Brailact, companie controlată de oamenii de afaceri de origine elenă Tirpintiris Antonios şi Malideros Theodoros, deţine o singură capacitate de producţie pe plan local - în Brăila - şi are aproximativ 120 de angajaţi. Compania, listată pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul BRLT, are ca principali competitori locali companiile Danone România, FrieslandCampina România, Albalact, LaDorna şi Covalact.